Sean Paul și DJ Snake la Neversea. Al doilea lot de artiști la festivalul distracției estivale de la Constanța

Organizatorii Neversea, cel mai mare festival pe plajă din România anunță al doilea lot al artiștilor care participă la a treia ediție a evenimentului de la malul mării. În perioada 4-7 iulie, pe cele șapte scene amplasate pe plaja Neversea vor urca unii dintre cei mai buni artiști ai momentului. După ce și-au anunțat prezența G-Eazy, Jessie J, Steve Aoki, Afrojack, Lost Frequencies, lista este completată de Sean Paul, Alesso, Bassjackers, DJ Snake, KSHMR, Salvatore Ganacci, Sean Paul, Vini Vici, Boris Brejcha, Dubfire și mulți alții.

Cel mai potrivit loc pentru a-l asculta live pe SEAN PAUL este plaja Neversea, este de părere Ioana Chifor, purtătorul de cuvânt al festivalului de la Constanța. Artistul va urca pe scena principală a festivalului și își va provoca fanii să-l acompanieze la cele mai cunoscute hituri ale acestuia: „Give It Up To Me”, „Mad Love”, „She Doesn’t Mind”, „Get Busy”, „Press It Up”și multe altele.

DJ SNAKE este un DJ de origine franceză care a colaborat cu Diplo și MO la piesa „Lean on” a celor de la Major Lazer. Artistul este și producător, fiind nominalizat la premiile Grammy cu albumul „Born this way” produs pentru Lady Gaga.  A câștigat premii pentru piesa „Turn down for what” și a avut numeroase colaborări cu artiști internaționali precum Justin Bieber, Selena Gomez și Cardi B. Piesa pentru care a colaborat cu Major Lazer „Lean On”a depășit 2,5 miliarde de vizualizări, iar cea mai nouă piesă a artistului, „Taki Taki”, numără deja peste 1,1 miliarde de vizualizări.

 

ALESSO, dj-ul suedez se reîntoarce la Neversea. A lucrat cu numeroși artiști internaționali printre care David Guetta, Calvin Harris și Usher. „I wanna know” va răsuna în vară, live, pe scena mare a festivalului. SALVATORE GANACCI, cunoscutul  DJ suedez vine pentru prima dată la Neversea. Pe numele său real Emil Kobilic, artistul și-a căpătat numele de Salvatore Ganacci de la prietenii lui, după ce acesta își încurca adversarii la fotbal cu părul său lung. Iar ritmurile tribale combinate cu muzica trance vor răsuna, în vară, pe plaja Neversea și vor fi aduse de cei de la VINI VICI. Recent colaborarea lor cu regele muzicii trance, Armin van Buuren a primit discul de aur pentru hitul “Great Spirit” lansat în 2016.

 

Festivalul Neversea are o latură dedicată muzicii alternative și comunităților din jurul lor, concentrându-se pe artiști și subgenuri specifice de muzică electronică, cu reflexii din cultura underground. Scena Temple va fi reprezentată în acest an de nume sonore din scena internațională de techno: Boris Brejcha, Agents Of Time sau Dubfire, alături de o parte dintre faimoșii pionieri ai muzicii electronice din România: Arapu, Cap, Cezar, Dan Andrei, Kozo, Livio&Roby, Prâslea, Priku, Raresh, Sit, Sublee și Suciu.Cu invitați de elită ca Chinese Man feat. ASM & Youthstar, Deliquent Habbits, Dub Fx sau A Skillz, scena The Ark activează interesul pentru hip-hop și drum and bass, promovând totodată și noile valuri de trap, grime și muzică bass.

 

Potrivit organizatorilor, abonamentele pentru cea de-a treia ediție a festivalului Neversea se pot cumpăra de pe neversea.com la prețul de 499 de lei plus taxe sau de la partenerii festivalului afișați pe site. Prețul final al abonamentelor pentru festivalul Neversea, ediția 2019 va fi de 599 de lei plus taxe. La ediția de anul trecut, în cele patru zile de festival, peste 210.000 de fani din țară și din străinătate au participat la evenimentul de pe plaja Modern a orașului Constanța. (Foto Neversea)