Se serveste la Antipozi

Lumea buna a sportului alb s-a strans la Australian Open, primul turneu de Mare Slem al anului.

Orasul Melbourne va gazdui incepand de maine primul turneu de Mare Slem al anului, Australian Open. Timp de doua saptamani, aleile din "Flinders Park" vor fi animate de jucatori, antrenori, oficiali si mai ales spectatori, al caror numar ar putea depasi din nou o jumatate de milion.

Capii de serie ai turneului de la Antipozi sunt elvetianul Roger Federer, castigatorul editiei de anul trecut, si rusoaica Maria Sarapova, invingatoarea de la US Open.

In acest an, valoarea totala a premiilor este de 20 de milioane de dolari australieni (aproximativ 12,130 milioane de euro), campionii la simplu feminin si masculin urmand sa primeasca fiecare 1,28 milioane de dolari australieni (aproximativ 776.000 de euro).    

Pe tabloul principal al probelor de simplu se afla si doi romani, Victor Hanescu si Edina Gallovits. In competitie va intra maine doar Gallovits, care va juca impotriva americancei Meilen Tu. "Hane" il va avea ca adversar in primul tur pe canadianul Frank Dancevici.

Daca va ramane in competitie, romanul l-ar putea intalni pe australianul Lleyton Hewitt, care este foarte increzator in sansele sale de a castiga in acest an la Melbourne. Ultimul australian castigator al turneului de la Antipozi a fost Mark Edmondson, in 1976.

La simplu masculin, Romania a avut cinci reprezentanti in calificari, printre care si Andrei Pavel, dar niciunul n-a reusit sa treaca de primul tur.

In schimb, Franta, adversara tricolorilor in primul tur al Cupei Davis (9-11 februarie), are nu mai putin de 15 jucatori pe tablou.  Creat in 1905, Australian Open este singurul turneu de Mare Slem care beneficiaza de doua arene cu acoperisuri rabatabile.

Cifrele editiei 2006

> Anul trecut au fost racordate mai mult de 2.920 de rachete, folosindu-se 35 de kilometri de racordaj.     

> In probele de simplu, au participat jucatori din 50 de tari.

> La meciuri au asistat in total 550.550 de spectatori, numarul lor trecand pentru al saptelea an consecutiv de o jumatate de milion. 

> La Australian Open au fost prezenti 361 de arbitri, 177 de soferi pentru masinile oficiale, 61 de statisticieni si 312 copii de mingi.

> Spectatorii au consumat 37.247 de galeti cu cartofi prajiti, 37.305 carnati, 2.500 de kilograme de curry si 164.416 inghetate.

> In timpul turneului au fost folosite 45.000 de mingi Wilson.

> In lume, transmisiile de televiziune de la Melbourne au totalizat 6.107 ore. 

> Cele 87 de masini Kia au facut in total 30.000 de drumuri pentru a transporta jucatorii, oficialii si invitatii.

Predictii

Roger Federer pierde finala

Site-ul www.tennis.com a notat ca elvetianul Roger Federer isi va pierde in acest an coroana la Australian Open. El va ajunge in finala, dar va fi invins de marele sau rival, spaniolul Rafael Nadal.

Potrivit sursei citate, semifinalistii vor fi argentinianul David Nalbandian si rusul Nikolai Davidenko, in timp ce Ivan Ljubicici (Croatia), Andy Roddick (SUA), James Balke (SUA) si Marcos Baghdatis (Cipru) vor ajunge in sferturile de finala.

La feminin, campioana va fi belgianca Justine Henin-Hardenne, care se va impune in finala in fata lui Amelie Mauresmo, Franta. Rusoaicele Maria Sarapova si Nadia Petrova vor fi semifinaliste, iar Kim Clijsters (Belgia), Svetlana Kuznetova (Rusia), Elena Dementieva (Rusia) si Martina Hingis (Elvetia) vor parasi competitia in "sferturi".