Se scumpeşte viaţa în România

Majorarea, cu cu 8,5%, a preţului la gazele naturale , anunţată astăzi de Autoritatea Naţională pentru Reglementare în domeniul Energiei, va influenţa în mod direct preţul produselor alimentare, în special pâinea şi carnea, care vor creşte, peste câteva săptămâni, cu până la 10 la sută. Sunt anunţate majorări de preţuri şi la carburanţi. Guvernul Tăriceanu este acuzat de incompetenţă.

Creşterea preţului gazelor va influenţa întreaga economie, dar cel mai mult de pierdut va avea agricultura, aflată în pragul falimentului,estimează, preşedintele Agrostar, Ştefan Niculae, citat de TMC.  

"Pe noi ca producători agricoli, ne afectează foarte tare în zona input-urilor, la îngrăşăminte. Noi deja avem preţuri între 60 şi 90 de lei la sacul de îngrăşăminte şi ne face pulbere acum. Va fi imposibil de a mai achiziţiona îngrăşăminte şi de a mai începe lucrările campaniei agricole de primăvară" a declarat preşedintele Agrostar.

Producatorii agricoli spun că, fără o intervenţie a Ministerului Agriculturii, scumpirile se vor resimţi, pe lanţul economic, până la consumatori, care vor plăti cu până 10 la sută mai mult pentru produsele alimentare.

"Preţurile din producţia agroalimentară este firesc să crească, şi probabil gazele, care sunt un element de cost important şi pentru pâine, şi pentru producţia de mezeluri probabil vor determina o scumpire. Probabil în luna martie vor fi creşteri între 5 şi 10 % la aceste produse din cauza creşterii preţului gazelor", a completat Ştefan Niculae.

Un leu metrul cub Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Gazelor a anunţat astăzi că o scumpire de  8,5 la sută a preţului la gazele naturale, începând de la 1 februarie. Scumpirea va fi prima din acest an. Preţul gazelor din producţia internă creşte pentru a ajunge, in viitor, la nivelul practicat pe plan internaţional.

Clienţii Distrigaz Sud vor plăti, pentru un consum anual de 2.400 metri cubi, suma de 989,55 lei/1.000 metri cubi, în timp ce E.ON Gaz România va percepe clienţilor săi din aceeaşi categorie de consum 983,1 lei/1.000 metri cubi. România importă, în prezent, gaze la preţuri de 310-315 dolari pentru o mie de metri cubi, iar preţul gazelor din producţia internă, se situeză la nivelul de 470 lei pentru o mie de metri cubi.

În România, Petrom şi Romgaz acoperă 60 la sută din consumul intern. Restul de 40 la sută din consum este acoperit de gazul importat din Rusia.

Guvernul, depăşit de valul de scumpiri Vicepreşedintele PSD, senatorul Ilie Sârbu, a acuzat Guvernul că este depăşit de valul scumpirilor exagerate de la începutul acestui an, mai ales in sectorul alimentar.

Fostul ministru al Agriculturii în timpul mandatului pesedistului Adrian Năstase consideră că premierul Călin Popescu-Tăriceanu a declanşat tardiv o acţiune de informare cu patronatele pe această temă, deşi social-democraţii au avertizat de mult că, după anul secetos 2007, se va intra în 2008 cu materiile prime pentru industria alimentara aproape epuizate, aici fiind incluse cerealele, plantele tehnice sau furajele pentru animale.

Potrivit lui Ilie Sarbu, fost ministru social-democrat al agriculturii, consecinţa acestui fenomen era previzibilă, si anume că producătorii vor aduce aceste marfuri din import, la preţuri direct dependente de cotaţiile leului, iar celelalte elemente de cost vor avea tendinţe pronunţate de creştere.

El a arătat că romanii plătesc preţuri la 58,5 de procente din media Uniunii Europene, în condiţiile în care salariile românilor reprezintă sub 15 la sută din veniturile din ţările UE.

Citiţi şi: Hoţia preţului gazelor

(13:35)