Se schimbă vremea în România! Revin ploile, iar temperaturile scad cu până la 10 grade Celsius

Sursa foto: Romolo Tavani | Dreamstime.com

În următoarele 24 de ore, vremea din România se va schimba radical. De la temperaturi de aproape 20 de grade, valoarea din termometre va scădea considerabil. Meteorologii anunță că o masă rece de aer va pătrunde la noi în țară, însă este vorba de un interval scurt de timp.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță schimbări bruște ale vremii în următoarele 24 de ore. Temperaturile din termometre vor scădea considerabil, iar în unele regiuni din România revin ploile.

Un val de aer rece va pătrunde la noi în țară și va aduce scăderi ale valorilor termice de până la 10 grade Celsius. Vremea nu se va menține rece pentru mult timp, ci este vorba despre un interval scurt de timp.

„Într-adevăr, schimbările semnificative vor fi din punct de vedere termic, dar este vorba de un interval scurt de timp în care o pătrundere de masă mai rece în zona țării noastre va determina scăderea valorilor de temperatură chiar sub cele normale pentru această perioadă, în unele zone.

În zone și aici mă refer la maxime, pe parcursul zilei de joi, cuprinse între 2 și 10 grade. Temperaturile minime rămân comparabile de la o noapte la alta. Acestea se vor încadra, în general, între -7 și 5 grade cu cele mai scăzute valori în depresiuni”, a spus Oana Păduraru, meteorolog ANM, în emisiunea Decisiv de la Antena 3 CNN.

În weekend, temperaturile vor ajunge din nou la aproape 20 de grade Celsius

Specialistul în meteorologie anunță că miercuri, 15 martie, vor fi ploi însemnate cantitativ, în unele regiuni depășind 15 l/m². La altitudini mai mari de 1.500 de metri vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

„Mâine, într-adevăr, ploile vor fi în extindere, în special în regiunile intracarpatice. Ne așteptăm și la cantități mai importante de apă ce vor depăși chiar 15l/m² vor fi și precipitații sub formă de lapoviță în zonele joase de relief, iar la munte, la altitudini de peste 1.500m vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare”, a spus Oana Păduraru

Meteorologul ANM a precizat că vremea rece nu va rămâne mult timp în România. Până la finalul acestei săptămâni temperaturile vor crește din nou, maximele ajungând la 20 de grade Celsius în unele regiuni.

„Însă, la finalul acestei săptămâni, din nou, temperaturile vor fi în creștere în majoritatea zonelor țării și se vor situa chiar peste normele specifice perioadei. Vom ajunge din nou la 20 de grade în partea de sud a teritoriului”, a mai precizat specialistul ANM.