După spusele Reginei Elizabeta a 2-a, un nou steag național a fost înălțat deasupra Parlamentului din Ottawa, capitala Canadei. Acesta prezintă frunza de arțar.
Începând din anul 1610, Canada de Jos, o nouă colonie britanică, a înălțat steagul Uniunii (Royal Union Flag). În anul 1763, ca un rezultat al războaielor, Franța și-a pierdut o mare parte din puterea coloniilor din Canada și steagul britanic s-a răspândit din ce în ce mai mult, scrie History.com.
În 1876 a fost creat Dominionul Canadei, o unitate administrativ-teritorială care opera sub „aripa” Imperiul Britanic. Trei ani mai târziu, un nou steag a fost adoptat, și anume, celebrul Canadian Red Esign, un steag complet roșu, care în colțul din stânga, sus, prezenta încă steagul Royal Union, iar în partea dreaptă o altă stemă.
Căutările pentru un nou steag național care să reprezinte mai bine independența Canadei au început în anii 1925 când un Consiliu a vrut să găsească mai multe designuri posibile. În 1946, peste 2600 de modele au fost verificate, dar nu s-a putut ajunge la un acord comun asupra unuia dintre ele. Abia în anul 1960 s-au intensificat eforturile pentru un nou steag.
În decembrie 1964, parlamentul a votat adoptarea unui nou design. Steagul național al Canadei era roșu și alb, acestea fiind culorile oficiale ale Canadei, după cum a decis Regele Goerge al 5-lea în anul 1921, care să prezinte o frunză de arțar formată din 11 puncte în centrul lui.
Regina Elizabeta a 2-a a proclamat ziua de 15 februarie 1965 drept ziua în care noul steag avea să fie înălțat deasupra Parlamentului și adoptat de către toți canadienii.