După introducerea, de la 1 martie, a unei facturi unice pe ţară la energia electrică, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) pregăteşte un nou model de factură şi pentru gazele naturale, care va stabili noi reguli pentru furnizori privind informațiile oferite consumatorilor.
„Odată cu aprobarea noului Regulament privind furnizarea gazelor naturale la clienții finali, se va stabili un set minim de reguli referitoare la facturare, creându-se astfel un cadru de reglementare unitar care asigură protecţia clienţilor finali, indiferent de regimul de furnizare ales de către aceştia”, arată ANRE.
Noul Regulament privind furnizarea gazelor naturale la clienții finali stabileşte principiile generale privind facturarea, perioada maximă de facturare, modul de determinare a consumului de gaze naturale aferent unei perioade de facturare, informațiile pe care furnizorul are obligaţia să le cuprindă în factura emisă clientului final, precum și modul de emitere, transmitere și plată a facturilor.
Astfel, factura de gaze naturale – care urmează să fie finalizată - va avea o primă pagină care va cuprinde elementele necesare pentru a înţelege cum este facturat consumul de gaze naturale, exprimat în unităţi de energie, şi cât trebuie să plătească clientul final pentru acest consum.
De asemenea, vor fi furnizate informaţii care să ofere periodic clientului final o perspectivă cuprinzătoare asupra consumul efectiv realizat şi a costului actual cu gazele naturale, astfel încât acesta să aibă posibilitatea de a-şi ajusta propriul consum.
Totodată, vor fi oferite informaţii privind: - dreptul clientului final de a beneficia de un nivel mimim de calitate a activităţii de furnizare şi a serviciilor aferente alimentării cu gaze naturale - informaţii privind modalităţile de transmitere a plângerilor de către clienţii finali, precum şi privind opţiunile pe care le au aceştia în cazul în care nu sunt satisfăcuţi de modul de soluţionare al plângerii de către furnizor - informaţii privind dreptul clientului final de a schimba furnizorul