Se reia programul de închiriat biciclete gratis pentru studenţi

Studenţii din Bucureşti vor putea din nou merge gratuit pe bicicletă începând de luni datorită programului de închiriat biciclete destinat centrelor universitare, StudentOBike.

Programul anual de închirieri organizat de Raiffeisen Bank şi Asociaţia Green Revolution, ajuns la a doua ediţie, va fi lansat şi în Iaşi (23 martie), Braşov (28 martie) şi Cluj-Napoca (30 martie). Studenţii vor putea împrumuta biciclete pe baza legitimaţiei de student şi a unui act de identitate de luni până vineri, până în luna noiembrie a acestui an. Ei trebui să împartă 500 de biciclete, dintre care 200 în cele două centre din Bucureşti, 100 în Braşov, 100 în Cluj şi 100 în Iaşi şi vor putea folosi bicicletele atât în campus, cât şi în afara lui. "Rezultatele şi feedbackul primit de la studenţi în ediţia 2010 ne-au bucurat şi pornim cu aşteptări mai mari de la programul StudentOBike de anul acesta. Pentru ediţia 2011 ne propunem un număr şi mai mare de studenţi care să utilizeze bicicletele noastre şi să conştientizeze că bicicleta este un mijloc alternativ de transport”, a declarat Raluca Fişer, preşedintele Asociaţiei Green Revolution. Lansarea centrului StudentOBike „Politehnica” are loc la ora 10:40 în faţa rectoratului Politehnicii, iar lansarea centrului „ASE” are loc la ora 13:00 în campusul universitar „Moxa”.