Anunțul pe care toată lumea îl aștepta a fost făcut. De la 1 iunie terasele s-ar putea redeschide.
Vestea cea mare vine chiar de la proprietarii de terase. Aceștia au anunțat că vor reporni activitatea cel târziu la 1 iunie, dar vor exista câteva reguli ce vor trebui respectate de toată lumea.
„Suntem, astăzi, într-o poziţie de sendviş între două puteri ale statului - Parlamentul şi Guvernul -, sperăm ca această situaţie de incertitudine să se finalizeze până la sfârşitul săptămânii. Nu este normal ca o industrie ca a noastră, atât de importantă pentru România, să stea într-o situaţie de nepredictibilitate aşa cum este astăzi”, spune Dragoş Petrescu, fondatorul grupului City Grill, potrivit Antena3.
Ca măsuri de protecţie a clienţilor, proprietarii de terase iau în calcul măştile de protecţie, măsurarea temperaturii şi distanţarea meselor.
„Un număr de o persoană la fiecare masă, maximum doi metri între mese, maximum 200 de persoane pentru prima fază, primele două săptămâni, ca etapă de probă în deschiderea industriei”, anunţă Dragoş Petrescu.