Se pregăteşte Vladimir Putin pentru o înfrângere? Un document seamănă îndoiala

Cine este noua iubită a lui Vladimir Putin. Seamănă izbitor cu Barbie. Sursa foto: Facebook

Un manual al Kremlinului dezvăluie cum să te pregăteşti pentru o înfrângere a Rusiei în Ucraina.

Împotmoliţi de luni de zile pe câmpurile de luptă în Ucraina, soldaţii ruşi tot nu văd mari progrese în ofensiva lor. Teama de o contraofensivă ucraineană în săptămânile următoare se face simţită tot mai mult. Oare există acum teama de o înfrângere în rândurile ruşilor? Un document distribuit de Kremlin seamănă în orice caz îndoiala.

Într-adevăr, după cum relatează site-ul de ştiri rusesc independent Meduza, citat de HLN (Het Laatste Nieuws), Kremlinul a trimis către media de stat şi către propagandişti un manual. În acest document, surprinde un element: se vorbeşte despre pregătirea populaţiei pentru o eventuală înfrângere. "Nu subestimaţi contraofensiva ucraineană iminentă şi nu răspândiţi cu siguranţă ideea conform căreia Kievul nu este, în oarecare măsură, gata pentru asta", stipulează de exemplu manualul.

Potrivit celor scrise în manual, victoria rămâne posibilă, "dacă ofensiva ucraineană eşuează". "Armata rusă va fi respins cu abilitate un atac pe hârtie", făcând această victorie şi mai uluitoare. Dar pentru prima dată se vorbeşte despre înfrângere atât de precis, Rusia trebuind să se confrunte cu "tot Occidentul": "Dacă armata ucraineană reuşeşte să recucerească teritorii şi să obţină victorii pe câmpul de luptă folosind arme ale Statelor Unite şi Europei", pierderile Rusiei vor fi plauzibile.

Problema economică pe masă

De notat că războiul are un cost şi reconstrucţia de asemenea. În documentul scris al Kremlinului, există şi câteva directive în această privinţă. Astfel, li se cere propagandiştilor să evite subiectul banilor investiţi pentru reconstrucţie în noile regiuni cucerite, deoarece acest lucru ar putea sa-i deranjeze pe cetăţenii ruşi ce s-ar putea simţi neglijaţi. "Este clar că vor fi proleme cu economia [...]. E mai bine să nu menţionaţi sumele care arată câţi bani vor fi alocaţi noilor regiuni", arată o sursă apropiată puterii.

Dimpotrivă, în loc, se cere să fie răspândite toate ştirile privind felul în care Rusia renovează şcolile şi spitalele.

sursa: RADOR / lalibre.be