Guvernul a promovat, ascunse în anexele unei ordonanţe de urgenţă, o serie de prevederi care fac mai uşoare eventualele fraude la referendum. Comisia Europeană a cerut explicit abrogarea Ordonanţei 41, emisă pe 5 iulie, seara, după suspendarea preşedintelui, dar Victor Ponta refuză să o facă.
Legislaţia aprobată de actuala Putere pentru organizarea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu lasă prea multe portiţe deschise unor posibile fraude.
Fără a acuza pe nimeni, EVZ atrage atenţia că organizatorii alegerilor sunt primii care trebuie să aibă grijă ca procesul electoral să fie deasupra oricărei suspiciuni.
Mai jos, trecem în revistă câteva dintre neregulile posibile dacă referendumul va fi organizat după regulile stabilite de Guvern prin Ordonanţa de Urgenţă 41/2012.
Lipseşte liniştit, altul poate vota pentru tine
Spre deosebire de varianta anterioară a legii, aşa cum fusese modificată prin OUG 103/2009, actuala formă prevede ca în procesele verbale încheiate, în fiecare secţie de votare, după numărarea voturilor să nu se mai menţioneze separat numărul persoanelor care, neaflându- se la domiciliu, votează pe listele separate.
Mai grav, procesele verbale nu vor menţiona nici câţi dintre cetăţenii arondaţi de drept la respectiva secţie de votare au votat şi câţi dintre aceştia nu s-au prezentat la vot.
Acest lucru face mai dificilă verificarea corectitudinii votului, pentru că orice discrepanţă ar putea fi explicată prin faptul că "au votat mulţi pe listele speciale".
Urnele extrem de mobile
În plus, nici numărul voturilor exprimate cu ajutorul urnei mobile (cetăţenii nedeplasabili, aflaţi fie la domiciliu, fie în spitale, unităţi militare sau penitenciare) nu va fi menţionat separat în procesul verbal.
Dacă adăugăm la acestea şi faptul că pe litoral vor fi înfiinţate secţii de votare în hoteluri şi restaurante, tabloul adunării şi numărării voturilor se va complica din ce în ce mai mult.
Jonglerii cu buletinele
Procesele verbale nu vor mai menţiona nici incidentele legate de buletinele de vot, cum ar fi dacă numărul de buletine găsite în urne diferă de numărul alegătorilor care figurează că au votat.
Prin eliminarea tuturor acestor rubrici din procesul verbal, este mult mai complicată verificarea corectitudinii procesului de votare sau al numărătorii, ceea ce face mai dificilă şi depunerea de contestaţii.
Ştampila de vot, acest secret
Una dintre cele mai mari cauze de alarmă într-o zi de vot este absenţa uneia dintre ştampilele standardizate din secţia de votare, pentru că o ştampilă uitată sau căzută pe mâna cui nu trebuie poate permite ştampilarea unor buletine în plus şi strecurarea lor în urnă.
În acest context, este îngrijorător că procesele verbale finale nu vor menţiona nici câte asemenea ştampile existau în secţia respectivă la începerea votării, nici dacă vreuna a dispărut cumva până la sfârşitul zilei. De asemenea, starea sigiliilor de pe urnele de vot nu va mai fi menţionată.
Ce poate face, în aceste condiţii, cineva care constată nişte nereguli? În principiu, o contestaţie. OUG 41 a stabilit, însă, că la referendum nu se mai organizează Birouri Electorale locale, în comune şi oraşe, ci numai câte un Birou Judeţean.
Cum contestaţiile privind neregulile din ziua votării sau cele leagte de numărarea voturilor aici se depun, să ne imaginăm BEJ-urile inundate de sesizări din tot judeţul, de la cele grave, de tip vot multiplu, şi până la cele hilare în genul ştampilei scăpate în urna de vot şi vom constata că şansele acestor instituţii de a soluţiona urgenţele se reduc considerabil.
CE ceruse abrogarea OUG 41
Anexele pot fi o explicaţie pentru faptul că USL a menţinut OUG 41/2012 privind modificarea Legii referendumului, deşi Comisia Europeană solicitase explicit, printre condiţiile puse României, abrogarea acesteia.
Legea promulgată de preşedintele interimar Crin Antonescu, care reintroduce în lege cvorumul de validare a referendumului - să se prezinte la vot peste jumătate dintre cei trecuţi pe listele electorale - lasă intacte celelalte prevederi ale Ordonanţei, inclusiv anexele, care se dovedesc a fi cea mai importantă parte a acesteia.
Procesele verbale încheiate după votare nu vor consemna câte persoane au votat pe listele speciale sau cu urna mobilă.
PDL acuză frauda, USL o neagă
Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda consideră că refuzul actualei guvernări la solicitările PDL privind instalarea de camere de supraveghere la secţiile de votare şi implementarea softului de verificare a votului multiplu demonstrează că se pregăteşte o "fraudă de proporţii" la referendumul din 29 iulie.
De cealaltă parte, pentru a preîntâmpina acuzaţiile de acest gen, USL a început să acuze deja PDL că va vorbi despre fraudare pentru a camufla un eşec la votul de duminică.
"PDL şi preşedintele suspendat încearcă, în mod iresponsabil şi mincinos, să pregătească terenul pentru diversiunea fraudei pe care să o răspândească după referendum, pe plan intern şi extern", a declarat ieri liberalul Dan Mihalache, secretar general adjunct al Guvernului.
Cum se fură voturile
- Traian Băsescu: "Înţeleg sensibilitatea celor care nu vor participa la vot pentru a nu legitima lovitura de stat"
- STRATEGIA USL: Voturile pe listele speciale nu se mai numără separat. Ştampilele de vot, secretizate
- Băsescu, despre prelungirea programului de vot până la 23: E clar că vor să facă ceva cu referendumul
- FARSA USL nu trebuie legitimată. Puciştii Ponta şi Antonescu te vor la vot. Ignoră-i!
- Traian Băsescu, la mitingul de la Iaşi: "Spuneţi «NU» iubitorilor de puşcăriabili pe 29!"