Se întrerupe circulația pe un pod important peste Dunăre

Evenimentul Zilei vă prezintă principalele subiecte ale zilei de 1 septembrie 2016.

Se întrerupe circulația pe un pod important peste Dunăre

Autoritățile bulgare au anunțat închiderea unuia dintre podurile parte a coridorului paneuropean de transport care leagă, ca și puncte terminale, oraşul german Dresda de oraşul Istanbul, din Turcia şi oraşul Salonic, din Grecia. Este vorba despre podul Calafat-Vidin. 

Poliţia de Frontieră Bulgară a informat  Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, prin Centrul Comun de Contact Giurgiu, că în data de 1 septembrie 2016, în intervalul orar 11.00 - 14.00, autorităţile bulgare vor efectua lucrări de întreţinere tehnică a podului Calafat - Vidin.

Conform autorităţilor bulgare, în intervalul precizat va fi necesară întreruperea traficului rutier pe pod, pentru toate categoriile de vehicule, timp de aproximativ o oră.

Pentru a evita eventualele aglomerări în punctul de trecere a frontierei Calafat-Vidin, Poliția de Frontieră Română recomandă conducătorilor auto ca, în intervalul menţionat, să foloseasca celelalte puncte de trecere de la frontiera cu Bulgaria.

Conducerea I.T.P.F. Giurgiu a dispus măsurile necesare aflate în competenţa instituţiei pentru fluidizarea traficului, prin suplimentarea personalului de la controlul de frontieră şi folosirea la maxim a arterelor de control, în limita configuraţiei punctelor de trecere a frontierei.

Acest pod este cel de-al doilea pod pe Dunăre care conectează România şi Bulgaria.

Economie

Pe 1 septembrie, operatorul aerian Ryanair organizează o conferință de presă găzduită de David O’Brien, Chief Commercial Officer al Ryanair.

Tot pe 1 septembire, INS va publica datele privind situaţia Turismului în luna iulie 2016. Turkish Airlines iaugurează la Cluj ruta Istanbul – Cluj – Istanbul.

Tot pe 1 septembrie, Reprezentanța Comisiei Europene în România și Guvernul României organizează un dialog cu cetățenii susținut de domnul Jyrki KATAINEN, vicepreședinte al Comisiei Europene, responsabil pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate, și domnul Dacian CIOLOȘ, prim-ministrul României.

Camera de Comerţ şi Industrie a României anunţă, apariţia, în septembrie 2016, a catalogului electronic InfoBulletin, numărul 78, lucrare cu apariţie lunară, de mediatizare a ofertei de afaceri româneşti pe piaţa externă 

Ediţia de toamnă a programului "Litoralul pentru Toţi" debutează la 1 septembrie, au anunţat, luni, Asociaţia Litoral-Delta Dunării (ALDD) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), într-un comunicat de presă. 

Cultură

Sibiu - Joi, 1 septembrie, la ora 10:00, în saloanele de recepție de la etajul I al Palatului Brukenthal va avea loc o conferință de presă cu tema „Dublă premieră în expoziția permanentă din Palatul Brukenthal” – redeschiderea pentru public a Salonului Oriental din aripa de nord (închis în anii ’50) și expunerea pentru prima oară în România a ceasului de buzunar al Baronului Samuel von Brukenthal.

Tot cu acest prilej vor fi comunicate presei logo-ul și simbolul anului bicentenar 2017.

Participă Sabin Adrian Luca – Director General, Dana Hrib – Director Adjunct, Dorin Barbu – Șeful Laboratoarelor de restaurare MNB.    Bucuresti - Teatrul Metropolis isi reia activitatea cu spectacolul Amadeus, de Peter Shaffer. Sala Amfiteatur,. Spectacole nerecomandat tienrilor sub 16 ani.

Politică

Primarul General, Gabriela Firea, participă mâine, începând cu ora 11.00, la deschiderea oficială a evenimentului "Deschidem Curtea Şcolii - Pilot", care va avea loc în incinta Colegiului Economic Costin C. Kiriţescu.