Se înmulțesc cazurile de agresiune asupra copiilor de grădiniță. Situație revoltătoare în Ilfov

Grădinița Sursa: Dreamstime.com

Un nou caz de agresiune asupra copiilor a fost raportat în județul Ilfov. Abuzul a fost anunțat chiar de tatăl copilului respectiv, care are numai doi ani. Bărbatul a sesizat organele de poliție din Pantelimon, după ce și-a găsit băiatul cu răni la ureche și obraz. Întâmplarea s-ar fi petrecut la o creșă din Dobroești, Ilfov.

Un nou caz de agresiune asupra copiilor a fost descoperit în județul Ilfov

După ce și-a găsit copilul cu răni pe față, tatăl minorului a depus plângere la poliție. Bărbatul a sesizat Poliția chiar în ziua de 9 martie. În cauza respectivă, la grădinița din Dobroiești s-au deplasat polițiștii din orașul Pantelimon împreună cu reprezentanții Biroului de Siguranță Școlară pentru efecutarea cercetărilor suplimentare.

„Polițiștii din Pantelimon au fost sesizați, pe 8 martie, de către un bărbat, că a mers să își ridice copilașul de la o creșă din comuna Dobroești, Ilfov și a constatat că acesta prezenta mai multe leziuni la urechea dreaptă și la obrazul drept.

Sursa foto: Arhiva Evz

Copilul prezenta răni la ureche și pe obraz

La fața locului s-au deplasat polițiștii orașului Pantelimon și ai Biroului de Siguranță Școlară pentru efectuarea activităților din competență. În cauză a fost deschis dosar de urmărire penală, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului”, informează IPJ Ilfov.

Reamintim că tot în județul Ilfov o educatoare a fost condamnată de zece infracțiuni de purtare abuzivă și de rele tratamente aplicate minorilor. Femeia a fost înregistrată în timp ce își jignea și agresa copii cu vârsta de grădiniță.

Sursa foto: Arhiva EvZ

Al doilea caz de agresiune în mai puțin de o lună

Centrul educațional unde educatoarea abuzivă își desfășura activitatea funcționa ilegal. Centrul a fost sancționat cu 30.000 de lei pentru nedeţinerea analizei de risc la securitate fizică şi pentru desfășurarea de activități economice cu numerar fară a deţine casă de marcat.