Se împliesc 49 de ani de la CEL MAI CONTROVERSAT SUCCES al omenirii

„Acesta este un pas mic pentru om, un salt urias pentru omenire"-se împlinesc azi, 20 iulie, 49 de ani de când a fost rostită celebra frază. În aproape o jumătate de secol au existat și există numeroase controverse legate de prima misiune în care omul a pășit pe Lună, dar și de această celebră frază.

Apollo 11 este numele primei primei misiuni în care omul a pășit pe suprafața satelitului natural al Pământului, Luna. Programul Apollo, gestionat de NASA, a mai avut, până la Apollo 11, 5 misiuni cu echipaj uman și aceasta a fost a treia care plasa oameni pe orbita lunară. Lansată pe data de16 iulie1969, misiunea era formată din Neil Aiden Armstrong, comandantul misiunii, Michael Collins, pilotul modulului de comandă și Edwin Eugene „Buzz” Aldrin Jr., comandantul modulului lunar. Pe data de 20 iulie, Armstrong și Aldrin au devenit primii oameni care au pășit vreodată pe Lună, în timp ce Collins orbita deasupra lor. Ei au îndeplinit visul președintelui John F. Kennedy care, în discursul său din 25 mai 1961 din Congres a declarat că își dorește ca un om să ajungă pe Lună.

Criticii și scepticii susțin că Apollo 11 nu a ajuns niciodată pe Lună, că filmările s-au făcut într-un studio și că fondurile destinate misiunii au fost deturnate.

În ceea ce privește faimoasă frază rostită de astronautul Neil Armstrong, se spune că nu a fost o replică spintană și a aparținut, de fapt, unui cercetător britanic. În 2009, omul de știință Gary Peach a mărturisit că a fost abordat de Peter Monkton, directorul departamentului Network Support Facility, un american care era în legătura permanentă cu baza americană de la Huston, care coordona misiunea. El era îngrijorat de ceea ce vor spune astronauții. „M-am gândit că fiind americani, s-ar putea să fie copleșiti de moment și să rostească ceva de genul <<Holy chicken shit look at all that fucking dust>>. I-am mărturisit colegului american că asemenea cuvinte nu ar fi demne să fie menționate pentru eternitate în cărțile de istorie. Apoi, Monkton m-a întrebat dacă aș fi în locul astronauților, ce aș spune eu. M-am gândit câteva secunde și i-am răspuns. <<One small step for a man, one giant leap for mankind.>> După aceea, Monkton a ieșit din cameră și a transmis fraza celor de la Houston” a mărturisit Peach în 2009 când avea 73 de ani.

Lansarea misiunii Apollo 11 a fost urmărită cu sufletul la gură de milioane de oameni la televizor, iar câteva mii de persoane au fost la fața locului. Președintele Richard Nixon a urmărit procedurile de lansare din Biroul Oval al Casei Albe.