Staţia de metrou Laminorului se deschide! Anunţul este făcut de conducerea Metrorex

Sunteţi curioşi să vedeţi cum arată staţia de metrou Laminorului? Acum aveti ocazia! Metrorex vă invită în subteran

Metrorex  invită publicul călător, duminică, 02.10.2016, în intervalul orar 10:00 – 14:00,  la “Ziua Porților Deschise la staţia de metrou Laminorului”. Evenimentul are ca scop informarea tuturor celor interesaţi cu privire la stadiul lucrărilor proiectului majorMagistrala 4 de metrou - Gara de Nord – Lac Străuleşti: Secţiunea Parc Bazilescu – Lac Străuleşti. Stadiul de execuție a lucrărilor la stația Laminorului este de 87%.

Vizitatorii vor primi toate explicaţiile de la personalul specializat al constructorului, vor putea vizita staţia Laminorului, având acces în zone care, odată finalizate, nu vor mai fi accesibile publicului călător.

Proiectul Magistrala 4 de metrou - Gara de Nord – Lac Străuleşti: Secţiunea Parc Bazilescu – Lac Străuleşti realizează extinderea magistralei 4 de metrou în zona de nord a Bucureștiului cu încă două stații, Laminorului și Străulești, cu tuneluri şi galeriile de legătură aferente, un terminal intermodal, un park&ride și un depou. Lungimea totală a secţiunii va fi de 2.1 km. Valoarea totală a proiectului este de 1.115 mil. Lei (252.4 mil. Euro).

Prin finalizarea lucrărilor pentru punerea în funcţiune a Magistralei 4 de metrou, la finele lunii decembrie 2016, se vor realiza:

Facilitarea legăturii între sectorul 1 Bucureştii Noi, zona Parc Bazilescu (Ps Zarea) – Străuleşti şi centrul oraşului.Aproximativ 50.000 calători pe oră şi sens vor beneficia de un mijloc de transport rapid, confortabil şi sigur.

Asigurarea unei linii de transport cu metroul ce oferă o viteză comercială de 36 km/h, la un interval optim de urmărire între trenuri.

Reducerea poluării (gaze de eşapament, zgomot, vibraţii) prin degrevarea transportului de suprafaţă atât public cât şi privat, cu implicaţii importante asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii din punct de vedere al condiţiilor de mediu.

Creşterea atractivităţii transportului cu metroul, comparativ cu transportul rutier, în consecinţă, reducerea numărului de accidente, reducerea degradării drumurilor, reducerea cheltuielilor de întreţinere a carosabilului prin preluarea unei părţi importante din transportul de suprafaţă.

Extinderea ariei metropolitane a Municipiului Bucureşti prin dezvoltarea urbanistică a zonei.