Simona Halep, locul 2 mondial, va evolua săptămâna viitoare în primul Grand Slam al anului, Australian Open.
Cotată cu a doua șansă la câștigarea trofeului, constănțeanca de 24 de ani o va întâlni în runda inaugurală pe chinezoaica Shuai Zhang (131 WTA), jucătoare venită din calificări.
Halep și Zhang vor bifa cea de-a doua întâlnire directă, după ce în primul joc românca s-a impus categoric, scor 6-1, 6-1, la Indian Wells, în 2012.
În vârstă de 27 de ani, sportiva din China nu a trecut niciodată de primul tur al unui turneu de Grand Slam. Dacă Simona va trece de Zhang se va duela în turul secund al celebrei întreceri de la Antipozi cu învingătoarea partidei Alize Cornet - Bojana Jovanovski.