Inindațiile de la sfârșitul lunii iulie a afectat mai multe drumuri naționale după ce apele au surpat terenul de sub șosele și au dărâmat poduri. În întreaga țară sunt restricții de trafic pe 25 de drumuri naționale, întrerupte, pe anumite tronsoane, fie din cauza alunecărilor de teren, fie a lucrărilor care se efectuează la terasamente. Transporturi de mărfuri este restricționat pe A
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, în urma precipitaţiilor abundente de la sfârşitul lunii iulie, traficul rutier este întrerupt pe DN7A, în judeţul Hunedoara, în zona Jieţ, pe porţiunea cuprinsă între kilometrii 96 şi 105+120 de metri, din cauza erodării terasamentului şi a unor alunecări de teren produse anterior (în urmă cu trei luni).
În județul Gorj, pe DN66 Bumbeşti Jiu – Petroşani, drum pe care se execută lucrări între kilometrii 93+500 de metri şi 126, traficul rutier va fi întrerupt de luni până vineri, în intervalele orare 7:00-12:00 şi 14:00-19:30.
Pe respectivul segment de drum, în perioadele în care traficul rutier nu este întrerupt, se circulă cu unele restricţii.
Rute ocolitoare: DN67 Târgu Jiu - Râmnicu Vâlcea, DN7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu - Sebeş - Simeria, DN66 Simeria - Haţeg - Petroşani; -DN67 Târgu Jiu - Drobeta-Turnu Severin, DN6 Drobeta-Turnu Severin - Orşova - Caransebeş, DN68 Caransebeş - Haţeg, DN66 Haţeg - Petroşani; -DN66 Târgu Jiu - Filiaşi, DN6 Filiaşi - Strehaia - Drobeta-Turnu Severin - Orşova - Caransebeş, DN68 Caransebeş - Haţeg, DN66 Haţeg - Petroşani.
Tot pe DN66, până la data de 30 septembrie 2014, între localităţile gorjene Iezureni şi Bumbeşti-Jiu (kilometrii 83+030 - 92+150), de luni până sâmbătă, între orele 8:00 şi 18:00, se restricţionează circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică de 3,5 tone.
Acestea circulă deviat, pe traseul Târgu Jiu (DN 66, kilometrul 83 + 30 de metri) – DJ 665 (Curtişoara – Tetila) – DC 3 (Tetila – Bumbeşti-Jiu) – Bumbeşti-Jiu (DN 66, kilometrul 92+150 de metri).
Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone vor tranzita tronsonul DN 66 cuprins între kilometrii 86 + 988 metri şi 90 + 363 metri, cu respectarea restricţiei de viteză de maximum 40 km/h şi a indicaţiilor piloţilor de circulaţie.
Pe DN7 Piteşti - Râmnicu Vâlcea nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, cu excepţia celor destinate exclusiv transportului de persoane, din cauza unor alunecări de teren şi viituri produse la sfârşitul lunii trecute.
În judeţul Argeş, uneori se formează coloane de autovehiculecirculă alternativ, în zona Deduleşti, acolo unde se execută lucrări de consolidare şi se circulă pe o bandă, cu ajutorul semafoarelor sau al piloţilor de dirijare.
Rutele ocolitoare pentru traficul greu sunt:
-pentru relaţia Râmnicu Vâlcea - Piteşti: DN64 Râmnicu Vâlcea - Drăgăşani - Găneasa, DN65 Găneasa - Slatina -Piteşti, traseu valabil şi în sens invers;
-pentru relaţia Sibiu - Bucureşti: DN1 Veştem - Braşov, DN1A Braşov - Cheia - Ploieşti - Bucureşti (A3 Ploieşti - Bucureşti), traseu valabil şi în sens invers.
În judeţul Hunedoara, pe DN74 Brad - Abrud, la kilometrul 23+80 de metri, în zona satului Buceş-Vulcan, un zid de sprijin s-a surpat, iar traficul rutier a fost întrerupt pe o bandă. Se circulă pe cealaltă bandă, alternativ, în ambele direcţii.
În judeţul Prahova, pe DN1A, în zona Măneciu, s-a produs o erodare a terasamentului, pe porţiunea kilometrică 133+300-133+370 de metri. Se circulă alternativ, pe o bandă.
În județul Timiș, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone a fost restricţionată pe DN68A Lugoj - Traian Vuia, între kilometrii 3+190 și 27+500 de metri, din cauza unor alunecări de teren care au afectat corpul drumului.
Ruta ocolitoare este DN6 (Centura Lugoj) – autostrada A6 (Lugoj – nodul rutier Balinț) – autostrada A1 (nodul rutier Balinț – intersecţie cu DN68A).
Pe DN73C, în județele Argeș şi Vâlcea, din cauza unor alunecări de teren, pe tronsonul Curtea de Argeş - Burluşi, între kilometrii 46 și 56, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12,5 tone, iar pe tronsonul Burluşi - Piatra, între kilometrii 56 şi 61+434 de metri, nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.
În județul Vrancea, în zona Jitia, o alunecare de teren a afectat terasamentul DN2N la kilometrul 46+800 de metri, iar traficul greu a fost restricţionat.
În judeţul Suceava, pe DN2E Marginea - Clit, la kilometrul 63+392 de metri se circulă pe o bandă, alternativ, cu restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, din cauza surpării unui podeţ. Rută ocolotoare pentru traficul greu: DN17 Păltinoasa - Suceava, DN2 Suceava - intersecţie cu DN2H, DN2H Milişăuţi - Rădăuţi, DN17A Rădăuţi - Marginea.
Până în data de 14 noiembrie 2014, pe DN57 Oraviţa - Moraviţa va fi restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 25 de tone, din cauza degradării suprafeţei carosabile în urma precipitaţiilor abundente de la sfârşitul lunii iulie.
În județul Argeș, pe DN67B Pitești – Drăgășani, la kilometrul 175+900 de metri, la intrarea în localitatea Poiana Lacului dinspre Pitești, a fost restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 30 de tone, din cauza unui pod avariat de o viitură, în urmă cu două luni.
Pe DN1 Bucureşti – Braşov, restricţia de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, se aplică, pe toată perioada anului, de luni până joi în intervalul orar 6:00 – 22:00, iar de vineri până duminică pe tot parcursul acestor zile (în intervalul orar 0:00 – 24:00).
În perioada 1 iulie - 31 august 2014, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1777/2004, cu modificările şi completările ulterioare, circulaţia vehiculelor, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi restricţionată la sfârşit de săptămână, astfel:
1. pe autostrada A2 Bucureşti - Murfatlar, pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone:
• pe sensul de parcurs Bucureşti - Constanţa - vinerea, între orele 12:00 şi 24:00, iar sâmbăta între orele 6:00 şi 14:00;• pe sensul de parcurs Constanţa - Bucureşti - duminica, între orele 12:00 şi 24:00;
• pe sensul de parcurs Feteşti - Cernavodă - duminica, între orele 12:00 şi 24:00;2. pe DN39 Agigea - Mangalia, pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, în ambele sensuri, vinerea, între orele 12:00 şi 22:00, iar sâmbăta şi duminica, între orele 6:00 şi 22:00;3.
• pe DN22C Murfatlar - Cernavodă, pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, în ambele sensuri, duminica, între orele 12:00 şi 24:00.