Se cer ÎNTĂRIRI în autobuze!

Mijloacele de transport în comun se transformă aproape în adevărate câmpuri de luptă între controlorii RATB şi călătorii fără bilet. Politiştii şi jandarmii sunt chemaţi uneori de peste 20 de ori pe zi pentru a coluţiona conflictele devenit deja rutină. Astfel, conducerea RATB propune prezenţa permanentă a autorităţilor pe fiecare călătorie.

„Ne confruntăm cu multe cazuri din cauza călătorilor care nu îşi plătesc titlul de călătorie. Zilnic, apelăm la poliţie cam de 25 de ori,” declară Constantin Tobescu, purtător de cuvânt al RATB.

În urma incidentelor petrecute în 2015, mulţi dintre controlori au apelat la îngrijiri medicale ca urmare a conflictelor avute cu clienţii RATB. „M-au lovit cu pumnul în faţă, celălalt tot cu pumnul, am căzut pe panourile publicitare, mi-am pierdut cunoştinţa. Am avut o contuzie la umărul stâng, la umărul drept, o entorsă la gât, ochiul umflat,” povesteşte Grigore Ionuţ Alexandru, controlor, potrivit digi24.ro

Situaţia însă nu stă diferit nici de cealaltă parte. 35 de controlori RATB sunt cercetaţi pentru comportament violent asupra călătorilor. „Am văzut odată niște controlori care l-au bătut puțin pe un băiat, l-au dat jos. Băiatul nu avea bilet,” îşi aminteşte un călător.