Se caută, cu jandarmii, muncitori la nergu sau la gri. Inspectorii ITM Timișoara au descins, joi dimineață, asistați de jandarmi, pe unul din cele mai mari șantiere din Timișoara.
Mai mulţi inspectori de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, însoţiţi de jandarmi, au făcut un control fulger la clădirea aflată în construcţie de pe Calea Torontalului. Acţiunea face parte dintr-o campanie prin care autorităţile vor să verifice dacă firmele respectă în totalitate legislaţia muncii. Mai exact, inspectorii ITM vor să se convingă de faptul că cele aproape 20 de firme care lucrează la construcţie au angajaţi cu contracte reale, ori au angajat muncitorii pe două ore, dar îi ţin la muncă opt. La controale au participat 20 de inspectori de la ITM şi mai mulţi jandarmi. Vom reveni cu amănunte.