Aglomerație teribilă în principalele puncte de trecere a frontierei din România spre Ungaria. Se așteaptă mai mult de o oră pentru a ieși din țară.
Românii care vor să iasă din țară joi au de așteptat timp îndelungat până să o poată face, deoarece prin punctele de trecere a frontierei de stat mașinile înaintează anevoios. Un cititor EVZ a declarat că așteaptă de două ore în Punctul de Trecere al Frontierei de la Cenad.
Conform paginii web a Poliției de Prontieră, care prezintă timpii medii de așteptare, cel mai mult se așteaprtă la PTF Nădlac, cel aflat pe Autostrada A1. Timpul de așteptarte e de 90 de minute. La Turnu, tot în județul Arad, mașinile trec granița după aproximativ o oră de așteptare, în timp ce la Cenad, în Timioș, conform aceleiași informări online, s-ar aștepta 70 de minute.
Reprezentanții Poliției de Frontieră Timișoara susțin că aceste întârzieri s-ar datora pe de o parte numărului mare de români care au decis să călătorească în afara țăprii în această perioadă, iar pe de altă parte faptului că autoritățile maghiare au decis ca începând de joi să verifice sistematic fiecare mașină care trece granița.
”Din punctul nostru de vedere, la Cenad se lucrează la capacitate maximă, pe toate cele trei artere de control”, a declarant Roxana Costache, de la Poliția de Frontieră Timișoara.