Prima sesiune de examene pentru obținrea titlului de medic specialist, medic, dentiști și farmaciști va avea loc în ultima decadă a lunii octombrie.
Prima sesiune de examene pentru obținrea titlului de medic specialist, medic, dentiști și farmaciști va avea loc în ultima decadă a lunii octombrie.
Ministerul Sănătăţii va organiza din 20 octombrie sesiune de examen pentru obţinerea titlului de specialist, pentru medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care finalizează pregătirea în specialitate până la data de 31 decembrie 2015, potrivit informațiilor apărute pe site-ul Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti.
Pentru specialitatea de Anestezie și Terapie Intensivă examenul se va organiza pe 19 septembrie.
Se pot înscrie la concurs medicii, medicii dentişti şi farmaciştii rezidenţi, inclusiv cadrele didactice şi de cercetare ştiinţifică medicală, confirmate în rezidenţiat, care la data de 31 decembrie 2015 încheie stagiul de pregătire, cei care au încheiat stagiul de pregătire, dar nu au promovat examenul în sesiunile anterioare.
De asemenea, la concurs mai pot participa medicii, medicii dentişti şi farmaciştii specialişti sau primari care au efectuat cu aprobarea Ministerului Sănătăţii pregătire în vederea obţinerii celei de-a doua specialităţi şi care, la data de 31 decembrie 2015, încheie stagiul de pregătire în noua specialitate.
Prin derogare de vechime vor mai putea participa şi candidaţii care încheie stagiul de pregătire în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2016 şi până la 20 aprilie 2016, inclusiv.
Pentru susţinerea examenului de specialist candidaţii pot opta numai pentru unul din centrele universitare în care au efectuat pregătirea.
Examenul de specialist constă într-o probă scrisă, cu 10 subiecte formulate din tematica fiecărei specialităţi, cu durata de trei ore, una sau două probe clinice şi proba practică, conform probelor prevăzute de tematicile fiecărei specialităţi.
Candidatul va fi confirmat specialist dacă promovează cu minim nota 7,00 fiecare proba a examenului, obţinând în final media 7,00.
Potrivit Agerpres, examenul pentru obţinerea titlului de medic specialist în specialitatea medicină de urgenţă se va desfăşura în centrele universitare Bucureşti - Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi Târgu Mureş - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi va avea următoarele probe: proba scrisă se desfăşoară în prima zi a perioadei anunţate pentru desfăşurarea examenului de obţinere a titlului de medic specialist.
Proba scrisă se va desfăşura concomitent şi va începe la aceeaşi oră în ambele centre de examinare. Proba scrisă va consta dintr-un test de tip grilă cu 250 de întrebări cu răspunsuri multiple, durata probei scrise fiind de 4 ore.
Candidaţii care au susţinut şi au promovat proba scrisă într-o sesiune anterioară, dar au fost respinşi la examen din cauza rezultatelor la probele clinice/practice, vor susţine numai aceste probe, luându-se în considerare punctajul de promovare al probei scrise anterioare, pentru următoarele 3 sesiuni ordinare de examen de specialitate, după promovare.
Nota minimă pentru promovarea probelor clinice/practice este 7,00.