Simona Halep a petrecut cel mai mult timp pe „hard”-ul de la Mebourne - 14 ore și 20 de minute de joc - dintre toate jucătoarele prezente la Australian Open 2018. Finala cu daneza Wozniacki s-a desfășurat în condiții insuportabile, din cauza temperaturii, lucru ce putea fi evitat de organizatori. Acum, responsabilii turneului au venit cu o scuză, în acest caz.
Simona Halep a fost maratonista primului turneu de Mare Șlem al anului. Românca a stat aproape 13 ore pe terenurile de la Australian Open. Deși a pierdut finala cu daneza Caroline Wozniacki, scor 6-7, 6-3, 4-6, atât sportiva noastră, cât și adversara ei, s-au chinuit teribil pe durata jocului. Temperatura la ora meciului desfășurat pe arena centrală „Rod Laver” era de cel puțin 32,5 grade Celsius. A fost nevoie de intervenția medicilor pentru ambele jucătoare, în setul II, fiind vizibil afectate din cauza caniculei. Ba mai mult, după finală, Simona Halep a petrecut 4 ore într-un spital din Melbourne, din cauza epuizării. A doua zi, a avut loc finala masculină, dintre Roger Federer și Marin Cilici, scor 6-2, 6-7 (5), 6-3, 3-6, 6-1. Doar că aceștia nu au mai avut de înfruntat canicula, ca-n cazul fetelor, deoarece organizatorii au decis să tragă acoperișul peste „Rod Laver Arena”, iar totul s-a desfășurat normal. Temperatura de afară nu a fost simțită datorită aparatelor de aer condiționat din arenă care au funcționat pe toată durata meciului din ultimul act. Acest lucru i-a pus imediat la zid pe organizatorii de la Australian Open, fiind acuzați că nu au procedat astfel și-n cazul finalei feminine. Iată scuză găsită de organizatorii competiției de la Melbourne.
„Indicele de temperatură şi umiditate a fost duminică atent monitorizat, depăşind limita de 32.5 grade Celsius. Prognoza meteo nu sugera nicio scădere de temperatură, la ora meciului fiind de 32,6 grade Celsius. Arbitrul şi-a exercitat puterea de decizie, şi în urma sugestiilor venite de la WBGT, a decis tragerea acoperişului arenei Rod Laver”, susţin organizatorii, conform Mediafax.