Scumpirea carburanţilor ne îndepărtează de euro

Mai mult de jumătate din creşterea preţurilor estimată de BNR pentru întregul an a fost înregistrată numai în primele trei luni.

Dacă autorităţile nu vor ţine în frâu scumpirile în lunile care urmează, nu ne vom încadra nici în acest an în ţinta de inflaţie, susţin economiştii. Asta înseamnă să ne îndepărtăm de momentul aderării la zona euro, deoarece unul dintre criteriile pe care trebuie să le îndeplinim este o inflaţie cu cel mult 1,5 puncte peste media celor mai performante trei ţări membre.

Numai în primele trei luni, inflaţia, alimentată puternic de scumpirea carburanţilor, a depăşit jumătate din ţinta propusă de Banca Naţională a României (BNR) pentru întregul an.

Datele Institutului de Statistică (INS) arată că, la sfârşitul lunii martie, indicele preţurilor de consum era de 2,1% faţă de decembrie 2009. Ţinta de inflaţie a băncii centrale pentru 2010 este de 3,5% plus/minus un punct procentual.       

Pericolul: scumpirea gazelor şi a electricităţii

„Este absolut necesar ca în următoarele trei trimestre să avem o inflaţie mai mică, pentru a ne încadra în ţinta BNR”, ne-a declarat Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank. Însă, potrivit acestuia, cel mai mare pericol de scumpiri care vor lovi populaţia şi vor umfla inflaţia va veni din partea preţurilor reglementate la gaze şi energie.

Alături de acestea, ar putea creşte preţurile alimentelor precum fructele şi legumele, avertizează economistul. El prognozează că vom încheia acest an cu o inflaţie de 4-4,2%. La rândul său, Rozalia Pal, economist-şef la UniCredit Ţiriac Bank, spune că rata inflaţiei anuale estimată pentru sfârşitul lui 2010 este de 4,2%.

În martie faţă de februarie, inflaţia din România a fost de 0,22%, conform datelor statistice oficiale. Comparativ cu martie anul trecut, preţurile de consum au crescut cu 4,2%.

Ouăle, cea mai mare ieftinire

Luna trecută, faţă de februarie, cel mai mult au urcat preţurile mărfurilor nealimentare, cu 0,38%. Mâncarea s-a scumpit cu 0,17%, iar serviciile s-au ieftinit cu 0,09%, arată datele INS.

Cea mai usturătoare scumpire, de aproape 2%, s-a înregistrat la combustibili. Românii care au maşini au simţit pe pielea lor avansul preţurilor, iar Asociaţia Oamenilor de Afaceri (AOAR) a afirmat că tendinţa nu se justifică. Astfel, reprezentanţii asociaţiei au acuzat producătorii din domeniu că „au un comportament economic de tip cartel”.

Alături de scumpirea fructelor, a legumelor şi a transportului rutier, a fost raportată şi ieftinirea unor produse şi servicii. Preţul ouălor s-a redus cu 5,84%, al transportului aerian - cu 0,74%, la fel ca şi al abonametului la telefon. Totodată, s-au mai înregistrat ieftiniri şi la autoturisme, servicii poştale, carne de pasăre şi porc.