Diaconescu Dumitru, de 48 de ani, din Ramnicu Valcea, a primit 22 de ani de inchisoare pentru omor. Din 2001 isi executa pedeapsa in Penitenciarul Colibasi.
A urmat Scoala Populara de Arta din Ramnicu Valcea, iar in 1982 a inceput sa sculpteze in marmura seminee, monumente funerare si statuete.
In penitenciar, lucreaza numai in lemn, in cadrul atelierului de tamplarie. Cel mai mult lucreaza icoane, dar se pricepe sa faca orice: pasari, rame, chiar si figurine pentru jocul de sah.
”Cand vad o bucata de lemn, aceasta imi spune ce vrea sa fie, nu depinde de vointa mea”, spune el calm. Sculpteaza multe icoane pentru ca isi cauta linistea. ”In acele momente ma transpun. Simt in interior linistea unei biserici si o emotie puternica pe care nu pot sa o descriu. Sculptura este insasi viata mea”, povesteste barbatul.
A colaborat si la realizarea revistei penitenciarului, ii place sa joace sah, si asculta Verdi in timp ce sculpteaza.
Intrebat daca are credinta in Dumnezeu, raspunde: „Cred in Dumnezeu pentru mine. Nu fac apologia credintei. Cred ca acum oamenii sunt mai liberi sa se exprime, dar nu sunt mai credinciosi. Ar fi mai multa bunatate pe pamant daca oamenii ar avea mai multa credinta".
Spune ca pentru a sculpta o lucrare reusita trebuie sa aiba o anumita stare. ”Uite, daca esti suparat, n-ai cum sa faci o lucrare buna. Trebuie sa te impaci cu tine insuti si cu toata lumea, cu Dumnezeu, ca sa iasa o lucrare calda, care sa transmita emotia mea”.
Pentru el, cea mai grea pedeapsa este lipsa de langa cei dragi. Se intristeaza cand isi aminteste de familie. Sotia sa a divortat, are doi copiii mari, care il viziteaza rar, parinti in varsta, bolnavi, pe care nu-si mai aminteste cand i-a vazut ultima oara. Ii este dor de viata de familie, ar vrea sa ii vada in fiecare zi si nu asa, pe scaun, la sectorul de vizita.
Din 2016 ar putea lua viata de la capat. Doreste sa calatoreasca mult, sa isi gaseasca femeia potrivita si sa sculpteze in continuare pentru ca „sculptura nu e numai placere, e si o meserie”.
Cititi si