Pescadorul braconierilor turci, scufundat în Marea Neagră

De ani de zile, polițiștii de frontieră români aleargă după pescadoarele turcești care pescuiesc ilegal și afectează ecosistemul maritim al României. Luptele cu braconierii au culminat, luni, cu scufundarea unui vas și rănirea a trei marinari.

Ambarcațiunea suspec tată a fost observată la ora 6.50, la 52 de mile marine est de Costineşti, cu ajutorul sistemului SCOMAR. Nava MAI 2112 a Gărzii de Coastă a plecat în urmărirea ambarcaţiunii, identificată ulterior ca fiind un pescador cu pavilion Turcia, inscripţionat „Baba Senol”, care nu s-a supus somaţiilor. Pentru că turcii au refuzat să oprească, s-a tras cu gloanțe reale, iar alte două șalupe ale Gărzii de Coastă, dar și un elicopter, au plecat în urmărire. Braconierii au fost opriți abia în jurul orei 14.40. Garda de Coastă a transmis că trei dintre marinari prezentau plăgi superficiale. Pescadorul s-a scufundat la aproximativ 60 mile marine est de Mangalia spre zona exclusivă a Bulgariei pe fondul supraîncărcării cu unelte de pescuit şi peşte, dar şi din cauza manevrelor bruşte efectuate de marinari pentru a evita abordarea de către navele PFR. Poliţiştii de frontieră fac cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa faţă de marinari.

Recidiviști

Un alt incident grav a avut loc în februarie 2019, atunci când polițiștii de frontieră au tras după nava de pescuit „Ostik Senol”, care a fugit în timpul unei acțiuni de control desfășurată împreună cu Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură. Atunci, presa turcă titra că trei marinari de pe această navă au fost împușcați. Poliția de Frontieră a precizat că nava „Ostik Senol” a fost implicată și în anii anteriori în activități infracționale.

 

Daune irecuperabile

Conform datelor oficiale, pescuitul ilegal săvârșit de nave de pescuit sub pavilion turcesc s-a intensificat începând cu anul 2002 în Zona Economică Exclusivă a României. Numai în anul 2018 au fost confiscate aproximativ 1,4 tone pește din specia calcan și au fost recuperate din apă aproximativ 33 km de plase de diferite tipuri. Autoritățile atrag atenția că daunele aduse de braconieri, în perioade de prohibiție şi pescuit cu unelte interzise, sunt irecuperabile dacă nu sunt întreprinse acțiuni ferme împotriva fenomenului.