Consiliul Judeţean (CJ) Olt va cheltui 1,5 milioane de lei pentru a reabilita scuarul din faţa sediului instituţiei.
Potrivit proiectului, vor fi amenajate alei noi şi spaţii verzi, iar în centrul scuarului va fi construită o fântână arteziană, dotată cu o instalaţie de sunet şi iluminat nocturn. Consilierii locali susţin că lucrările vor începe luna aceasta şi vor dura cam jumătate de an.
„Era nevoie să schimbăm imaginea acestui imobil. Când va fi terminată lucrarea, sediul CJ şi împrejurimile sale vor fi de nerecunoscut“, spune Jenel Copilău, preşedintele CJ Olt. De cealaltă parte, locuitorii Slatinei nu par prea impresionaţi de planurile de modernizare ale consilierilor judeţeni.
„Mă mir cum de şi-au amintit să modernizeze şi ei zona, că e vai de ea, de când o ştiu eu, de prin ’83… Dacă nu făceau prefectura chiar lângă consiliu, ziceai că eşti înapoi în timp, pe vremea lui Ceauşescu. Mai bine dădeau banii pentru altceva mai important, că sunt atâtea lucruri de făcut în judeţul ăsta. Drumurile de la ţară nu văd să le modernizeze, că îţi rupi maşina în gropi“, spune nemulţumit slătineanul Ilie Duţă. Însă sunt şi voci care consideră bine-venită iniţiativa autorităţilor locale.
„În sfârşit, fac şi ei ceva acolo. În afară de câteva flori plantate pe acolo, nu s-a făcut nimic. Era o fântână mică, dar au uitat de tot de ea, de-aia a şi ajuns într-o stare de toată jena. Să vedem ce vor să facă acum, că la vorbe se pricep toţi. E bine, totuşi, că se schimbă ceva. Măcar să facă ceva frumos să nu ne facem de râs dacă ne vizitează cineva străin“, consideră Alin Comană, localnic din Slatina.