Scrisoarea în care soția lui Daniel Prodan și-a așternut durerea: “Viețile noastre s-au schimbat pentru totdeauna”

Moartea lui Daniel Prodan la doar 44 de ani a provocat o durere imensă în sufletele celor de l-au cunoscut. Soția sa, Licinia a trimis apropiaților o scrisoare cu un mesaj dureros

Licinia, soția lui Daniel Prodan a trimis apropiaților săi o scrisoare în care își prezintă mulțumirea față de sprijinul acordat și în care și-a așternut durerea din suflet pe care o poartă.

„În aceste zile în care sufletul iubitului nostru soț, tată și frate Daniel Prodan s-a ridicat la ceruri, viețile noastre s-au schimbat pentru totdeauna. Suntem mâhniți, bonomia lui ne va lipsi și o vom căuta mereu. Dorul nu ne va fi ostoit de nimic, la fel și durerea.

Totodată, se cuvine să aducem mulțumiri tuturor celor care ne-au arătat că nu suntem singuri. Le-am văzut lacrimile, le-am simțit compasiunea; am parcurs multe mesaje de solidaritate. Toate au contat pentru noi. Generația de Aur a fotbalului românesc s-a reunit să ne aline suferința. Sportivi, artiști, jurnaliști, fani și admiratori, prieteni și rude venite de departe ne-au dovedit că Didi a fost iubit și respectat, că pasiunea, ambiția și munca sa onestă au contat pentru mulți. Aceasta este moștenirea pe care ne-o lasă tuturor, alături de zâmbetul său cald și sincer.

De asemenea, ținem să ne exprimăm recunoștința specială pentru ajutorul și eforturile deosebite din aceste zile ale unor apropiați.”