Mai multe organizaţii nonguvernmentale au semnat o scrisoare deschisă trimisă preşedintelui Traian Băsescu, în care acuză "stigmatizarea la nivel înalt", după ce, recent, şeful statului a declarat că mulţi romi nomazi "în mod tradiţional, trăiesc din ce fură."
"Recenta declaraţie cu caracter rasist a preşedintelui Băsescu nu constituie o noutate, ci doar un alt episod al unei realităţi permanente: stigmatizarea romilor de către înalţi reprezentanţi ai statului român", se arată în scrisoarea deschisă. Semnatarii dau câteva exemple de politicieni care au făcut, în ultimii ani, declaraţii rasiste: fostul prim-ministru Tăriceanu, parlamentarii Vasile Dâncu şi Ludovic Orban, fostul Ministru de Externe Cioroianu, Ministrul de Externe Baconschi. Acceptarea unui astfel de discurs, inadmisibilă Acest tip de mesaj, "susţinut de informaţii parţiale sau false despre romi, denotă lipsa de responsabilitate faţă de conţinut şi profunde judecăţi rasiste, întărind ura generalizată şi percepţia sterotipal-negativă faţă de etnia romă", potrivit documentului. Semnatarii scrisorii deschise susţin că acceptarea şi aprobarea tacită a acestui tip de discurs "este inadmisibilă", mai ales că asocierea infracţiunilor cu un grup etnic reprezintă o gravă încălcare a prevederilor legislative naţionale şi internaţionale. Asta, în contextul în care un studiu recent arăta că 38% dintre romani se tem pentru siguranţa lor odată cu întoarcerea romilor din alte state UE, iar 67% nu ar fi de acord ca un rom să facă parte din familia lor. "Faptul că preşedintele României are prejudecăţi faţă de romi şi, totodată, îşi bazează luările de poziţie pe experienţe personale neverificate printr-o documentare atentă a situaţiei, arată cât de întemeiate sunt motivele noastre pentru a ne îndoi că autorităţile române vor eficientiza politicile de integrare a romilor", se mai arată în document. ONG-urile semnatare solicită, prin scrisoarea deschisă, ca instituţiile competente să sancţioneze politic persoanele care promovează astfel de discursuri denigratoare. Săptămâna aceasta preşedintele a făcut următoarea declaraţie: "mai avem o problemă care trebuie spusă şi care face dificilă integrarea romilor nomazi - foarte puţini vor să muncească. Mulţi dintre ei, în mod tradiţional, trăiesc din ce fură. Dacă nu vom recunoaşte cinstit şi problemele pe care le are etnia însăşi şi problemele pe care le avem noi în a cunoaşte etnia, nu vom găsi soluţia problemei … Eu am fost primar şi am oferit locuri de muncă romilor care se aşezaseră la marginea Bucureştiului. Nu le-a plăcut şi au plecat în altă parte. Sigur, era muncă în conformitate cu pregătirea lor - la salubritate", Citiţi AICI mai multe informaţii despre declaraţiile şefului statului.