Sunt Charlie”. Acesta a fost răspunsul a zeci de mii de francezi care, miercuri după-amiază, au ieşit în stradă la Paris şi în alte numeroase oraşe ale Franţei pentru a răspunde unui act de barbarie fără precedent în ultimii 40 de ani pe teritoriul Hexagonului. „Toţi suntem Charlie”, „Toţi suntem Charlie Hebdo”, „Nu ne este frică”.
Aceste cuvinte scrise de mînă sau imprimate pe simple foi de hîrtie au fost arborate de zeci de mii de oameni, pentru a spune de fapt că îşi vor apăra libertatea de expresie ca pe cea mai preţioasă valoare a democraţiei şi a Republicii Franceze.
Personal, de cînd trăiesc în Franţa, de 27 de ani, nu am văzut niciodată atîţia prezentatori de televiziune cărora să le tremure vocea în momentul în care vorbeau despre drama petrecută pe 7 ianuarie. Tuturor celor care soseau pe platourile de televiziune pentru a da declaraţii, scriitori, editorialişti, oameni politici, martori oculari, le-a tremurat vocea ieri, iar unii aveau ochii înlăcrimaţi. Dar toţi s-au exprimat cu aceeaşi fermitate în favoarea apărării acestui drept fundamental numit libertatea de expresie. Editorialistul Franz Olivier Giesbert a găsit poate formula cea mai sintetică pentru a explica sensul celor întîmplate. „A fost atacat, de fapt, sufletul Franţei” a spus el. Pentru că spiritul Franţei, şi sufletul ei, sunt hrănite tocmai din libertate, din curaj critic şi din ireverenţă politică.
Franţa a trăit de fapt un şoc de tip 11 septembrie, şi probabil că multe lucruri vor evolua în mod diferit după această fatidică zi de 7 ianuarie 2015. Acest seism va trezi, poate, din angelism şi o parte a clasei politice şi chiar a intelectualilor francezi tentaţi să minimalizeze pericolul islamismului radical în Europa. Coincidenţa face că tot pe 7 ianuarie a ieşit în librării noul roman al scriitorului Michel Houellebecq, în care acesta îşi imaginează că în 2022 un musulman „moderat” ajunge preşedinte la Palatul Elysée. Uneori scriitorii, prin intermediul ficţiunii şi al fabulelor literare reuşesc să surprindă mai bine vibraţiile negative ale istoriei decît oamenii politici înfeudaţi gîndirii politice corecte.
Patru oameni care utilizau desenul politic ca instrument de reflecţie critică au fost ucişi de fapt pentru că armele lor, creionul şi foaia de hîrtie, deveniseră extrem de periculoase pentru o formă de islamo-fascism care ameninţă acest secol. Să ne amintim însă că rîsul, ironia, deriziunea, umorul, satira au fost coşmarul tuturor dictaturilor şi tuturor ideologiilor totalitare. „Desenele noastre sunt pline de ferocitate, dar nu sunt răutăcioase”, spuneau deseori caricaturiştii de la Charlie Hebdo.
Redacţia acestei publicaţii este astăzi decimată, dar spiritul ei va renaşte, sunt convins, cu şi mai multă vigoare. Întreaga planetă ştie astăzi ce înseamnă Charlie Hebdo – un simbol al libertăţii de gîndire şi al spiritului critic neîngrădit. Ieri, o avalanşă de desene şi caricaturi cu subiect politic şi social a invadat internetul şi redacţiile mai multor cotidiene franceze, printre care „Le Monde”. E ca şi cum sute şi chiar mii de desenatori politici şi caricaturişti de presă ar fi preluat spontan ştafeta de la cei ucişi. Lupta împotriva islamo-fascismului, care a lovit ieri în Franţa, nu va putea fi însă cîştigată fără o mobilizare masivă din interiorul lumii arabo-musulmane.
Iată motivul pentru care una dintre cele mai emoţionante declaraţii făcute ieri seară pe platourile de televiziune franceze a fost cea a unui responsabil musulman, rector al unei moschei. „Şi eu sunt Charlie”, a spus el. Dacă milioane de musulmani de pe planetă ar adopta aceeaşi atitudine, şansele de stopare a barbariei ar creşte în mod ireversibil.