Cu banii pe un week-end la mare sau la munte, tineri de toate vârstele își pot asigura un loc în programe care promit să le deschidă orizonturile. Înscrierile au început chiar din această lună.
Liceenii și studenții care privesc vacanța mare ca pe un bun prilej pentru a îmbina învățatul cu distracția au devenit, în ultimii ani, adepții școlilor de vară.
Iar succesul acestor proiecte constă în faptul că sunt organizate de oameni tineri. Un astfel de exemplu este și programul „Universități de vară”, lansat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) și destinat elevilor de clasa a XI-a, care vor să facă cea mai bună alegere în privința facultății.
Studenție de probă
În schimbul unor taxe cuprinse între 100 și 350 de lei, în funcție de orașul ales, aceștia pot experimenta viața de student din marile centre universitare precum Iași, București, Cluj sau Timișoara. Larisa Cocioabă a fost, anul trecut, unul dintre cei peste o mie de participanți.
„Am văzut ce înseamnă studenția la Facultatea de Limbi Străine a Universității din București și mi-a plăcut enorm. Ni s-au predat cursuri, am dat examene, am locuit în cămin și am mers inclusiv la petreceri”, povestește tânăra, originară din Vâlcea. Adolescenții interesaţi se pot înscrie pe site-ul www.universitatipentruelevi.ro.
O altă școală de vară, însă pentru studenți, este Aspire Academy. Înființată de absolvenți români ai școlilor de top din SUA și Europa, „academia” se adresează tinerilor cu stofă de antreprenori. Participanții se pot întâlni aici cu lectori veniți de la Harvard pentru a-i învăța cum se pune pe roate un business de succes. Anul acesta, programul va avea loc în perioada 4-11 iulie. Detalii pe www.aspireacademy.ro.