Scoase LA VÂNZARE. Vederile lui Hitler despre rasa pură, ura faţă de evrei, opoziţia faţă de COMUNISM şi multe altele / VIDEO

În traducere liberă, înseamnă „Lupta Mea”...Conţine elemente autobiografice din viaţa lui Hitler. Şi expunerea platformei ideologice a autorului ei, Adolf Hitler, precum şi a Partidului Naţional Muncitoresc German...

„Mein Kampf” a fost scrisă de Hitler în timp ce se afla intr-o inchisoare din Bavaria. Cartea prezinta pe larg vederile lui Hitler despre rasa pura, ura faţă de evrei şi opoziţia faţă de comunism.

Puciul de le berărie

Două volume din „Mein Kampf' de Adolf Hilter, semnate de autor, vor fi scoase la licitaţie joi, la Los Angeles, după cum a anunţat casa Nate D. Sanders Auctions, preluată de AFP. Casa de licitaţii nu a făcut nicio estimare a preţului.

Cele două volume ale lucrării, care prezintă ideologia antisemită a regimului nazist, sunt semnate de Hitler şi dedicate lui Josef Bauer, unul din primii membri ai partidului nazist şi un apropiat al viitorului Fuhrer. În dedicaţiile datate 1925 şi 1926, Hitler îi urează Crăciun fericit lui Bauer, unul dintre participanţii la aşa-zisul „puci de la berărie”, ratat, din 1923 de la Munchen. În cele câteva luni de închisoare pe care le-a făcut după puci, Hitler a scris „Mein Kampf” (1924).

Potrivit legii, landul Bavaria deţine drepturile de publicare a cărţii timp de 70 de ani. Cum a primit aceste drepturi la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, landul va putea opri cartea de la retipărire până în 2015, inclusiv. „Mein Kampf” a fost publicată în limba română la începutul anilor 90, de editura Pacifica.

<iframe src="//www.youtube.com/embed/DsTUDl_6RsY" width="620" frameborder="0" height="418"></iframe>