Android va introduce, printre altele, conectivitatea prin satelit, funcţie care va fi susţinută la nivelul sistemului de operare. Google a lansat a doua versiune Developer Preview pentru Android 15, iar aceasta le face cunoştinţă dezvoltatorilor cu mai multe noutăţi care vor introduse anul acesta.
Android face schimbări mari
Au fost introduse elemente grafice menite să ofere o experienţă consistentă la nivelul întregului sistem de operare. Acelaşi principiu a fost urmat şi la nivel tehnic. Aplicaţiile de comunicare vor depista conexiunea la satelit atunci când aceasta este activă, înţelegând de ce nu sunt disponibile serviciile reţelei terestre.
Conexiunea la satelit va putea fi folosită de aplicaţiile de comunicare, inclusiv cele care suportă protocolul RCS, pentru a trimite şi primi mesaje. Google a publicat şi programul de lansare al următoarelor versiuni de Android 15. Prima versiune beta este aşteptată în aprilie, iar versiunea finală va fi lansată în toamnă, potrivit News.
Google a lansat prima versiune de Android 15
Google a lansat, pe 16 februarie, prima versiune de Android 15 și promite actualizări importante, securitate îmbunătățită, performanțe mai bune și instrumente pentru a crea conținut. Această versiune este disponibilă doar pentru dezvoltatori, nu pentru publicul larg. Majoritatea telefoanelor nu au primit nici actualizarea la Android 14.
Cu ce se diferențiază
Noua versiune va avea hardware premium, ecrane mai mari, instrumente pentru inteligență artificială și ”high-value users”. În ceea ce privește confidențialitatea și securitatea utilizatorilor, Android 15 aduce noi soluții pentru a maximiza aceste aspecte. Unul dintre elementele cheie este Sandbox-ul pentru confidențialitate, care a ajuns la nivelul 10, încorporând cea mai recentă versiune a acestei inițiative. Sandbox-ul vizează dezvoltarea de noi tehnologii care îmbunătățesc confidențialitatea utilizatorilor și permit experiențe publicitare personalizate și eficiente pentru aplicațiile mobile.
Un alt aspect important este integrarea Health Connect, care adaugă suport pentru noi tipuri de date legate de fitness, nutriție și multe altele. În plus, managerul de integritate a fișierelor include noi API-uri care utilizează funcționalitatea fs-verity din nucleul Linux, permițând protejarea fișierelor prin semnături criptografice personalizate.