Debutul noului an şcolar aduce schimbări majore în sistemul de educaţie. Cea mai nouă, se schimbă toţi directorii . ,,În luna octombrie vom organiza concursuri de directori pentru toate unitățile de învățământ, de la grădiniță la liceu” a spus Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei.
Acesta a mai precizat că mesajul schimbărilor este unul clar , "după 10 ani de intruziune politică în şcoală", este momentul pentru "reprofesionalizarea managementului şcolar".
Cu toate că schimbările la vârful şcolilor se produc după debutul anului şcolar, într-un timp extrem de scurt, ministrul spune că este o soluţie potrivită, dar şi un răspuns la sutele de sesizări pe care le-a primit în legătură cu activitatea managerilor de şcoli. ,,Am primit în ultima vreme numeroase sesizări, mesaje publice, referitoare la ceea ce se întâmplă în şcoli sau în inspectoratele şcolare.”, spune Dumitru.
Cei care vor să fie directori nu ştiu când vor susţine examenul
Pentru pregătirea examenului, candidaţii vor avea la dispoziţie doar 30 de zile. Cum totul se desfăşoară cu o rapiditate uimitoare, metodologia de concurs nu a fost încă publicată, dar circulă pe internet de zile bune.
Astăzi, ministrul a dat câteva lămuriri : ,, Una dintre componente va fi o probă scrisă națională, iar cealaltă componența, cea județeană, va fi extrem de atent monitorizată de noi. În felul acesta vom respectă în integralitate și spiritul și literă legii. Vom trimite observatori, care să se asigure de desfășurarea în condiții de intransigență și corectitudine a acestor concursuri. Am aprobat deja metodologia de concurs".
Concursurile pentru funcţiile de director încep pe 12 octombrie, conform surselor din minister, toate detaliile vor fi publicate în Monitorul Oficial până la sfârşitul săptămânii.