Acum o lună, Congresul Statelor Unite trăgea oblonul și pleca în vacanță de Crăciun, lăsând baltă finanțarea Ucrainei și a Israelului. Ce conta că Rusia își lansa ofensiva de iarnă, că rebelii Houthi amenințau cu blocarea Mării Roșii? Altele erau prioritățile.
Această decizie continuă să producă efecte profunde, inclusiv în ce privește România. Fiindcă trăim într-o lume globalizată, unde un eveniment de pe cealaltă față a planetei modifică perspectivele de viitor chiar și aici, la noi.
Buimăceala Sărbătorilor.
Situația a încurajat dușmanii actualei Ordini Mondiale și a lăsat un gust amar aliaților Statelor Unite din întreaga lume. Chiar în seara marii plecări în vacanță, rebelii Houthi au lansat primele atacuri cu drone, care au evoluat destul de repede spre atacuri directe, în valuri, împotriva flotei aliate, de o intensitate nemaivăzută de la războiul mondial încoace.
În lipsa unui Buget al Apărării, răspunsul a venit după vreo patru săptămâni – timp berechet pentru ca toți aceia care urăsc Occidentul (și nu sunt puțini!) să se convingă că, într-adevăr, SUA au abandonat Israel, așa cum mai an au abandonat Afganistanul.
În timp ce Coreea de Nord efectua lansări de rachete intercontinentale, țintind San Francisco, presa occidentală și-a reamintit că favoritul alegerilor prezidențiale din acest an, din Statele Unite, este Donald Trump.
Iar opiniile sale despre angajamentele externe ale SUA sunt știute: „Trebuie să înțelegeți că, dacă Europa este atacată, nu vom veni niciodată să vă ajutăm și să vă sprijinim. Apropo, NATO este mort, iar noi vom pleca, vom părăsi NATO!", cum își reamintea Thierry Breton, comisarul responsabil pentru piața internă a Uniunii Europene, într-un interviu pentru Agenția Reuters (11.01.2023).
În timp ce manifestanți violenți pro-Hamas forțau gardurile Casei Albe, secretarul pentru Apărare conducea Pentagonul de la terapie intensivă; de la Moscova domnul Dmitri Medvedev invoca, cu cinism ”iminența unui război civil în Statele Unite”, iar principala preocupare la Washington era băgarea Guvernului SUA în ”+shutdown+”.
Ca urmare, poziția internațională a Statelor Unite a continuat să se deterioreze, fenomen care ar putea evolua abrupt în caz de nominalizare a lui Donald Trump ca și candidat. Așa cum comentează Anne Applebaum în The Atlantic,
„Dacă va primi un al doilea mandat, Trump va fi înconjurat de oameni care fie îi împărtășesc antipatia față de alianțele americane, fie nu știu absolut nimic despre ele sau nici măcar nu le pasă. De data aceasta reaua voință pe care Trump a resimțit-o dintotdeauna în raport cu aliații SUA se va manifesta cel mai probabil printr-o modificare clară a politicii externe.”
Trezirea.
Când și-au mai revenit din buimăceală, acei membri ai Congresului care știu câte ceva despre alianțele americane și cărora le mai pasă și-au dat seama că, dacă evoluția e lăsată să continue, se vor înregistra curând ecouri care ”vor afecta economia S.U.A.”.
Acesta este contextul în care, acum câteva zile, a apărut documentul "Proiect de Plan pentru victoria în Ucraina", semnat de trei importanți politicieni ai Partidului Republican: Michael McCaul (președintele Foreign Affairs Committee), Mike Rogers (președintele Armed Services Committee) și Mike Turner (președintele Committee on Intelligence).
E o trezire la realitate: „Rusia și o alianță alcătuită din China, Coreea de Nord, Iran și marionetele sale (precum Hamas sau Hezbollah) conlucrează pentru a submina interesele Americii în lumea întreagă. Scopul lor este să afecteze economia S.U.A., să rupă alianțe cheie și să instaureze o nouă ordine, totalitară. De la al doilea război mondial încoace, Statele Unite n-au înfruntat un grup mai periculos de adversari. (...)
Considerăm că președintele Biden trebuie să prezinte un plan credibil pentru obținerea victoriei și să înarmeze Ucraina cu toate armele de care are nevoie pentru a învinge, cât mai repede cu putință (...) Victoria acum, în Ucraina, asupra lui Putin va preveni invadarea unui Stat aliat NATO, care ar costa nemăsurat în termeni de sânge și resurse americane. (...) Ajutorul dat Ucrainei pentru a învinge forțele invadatoare trimise de Putin este neapărat necesar pentru a restabili capacitatea de descurajare a Americii în Europa, Orientul Mijlociu și Indo-Pacific.”
Buturuga ungurească.
”Considerăm că președintele trebuie” – dar documentul eludează tocmai aspectul fundamental: planurile de ajutorare a Ucrainei sunt blocate, din octombrie, de un grup restrâns de republicani izolaționiști. Așa cum sublinia John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Securității Naționale, „asistența acordată Ucrainei de către S.U.A. pentru a contracara invazia rusă a încetat complet din cauza lipsei unui acord în Congres.”
Iar în spatele întregii situații se află prim-ministrul unei țărișoare central-europene care, iată, reușește să blocheze o superputere, afectându-i credibilitatea și capacitatea de descurajare în Europa, Orientul Mijlociu și Indo-Pacific. Într-adevăr, relația dintre Viktor Orbán și Vladimir Putin a ajuns subiect de controversă publică nu numai în Parlamentul European, ci și în presa din toată Europa.
Lucrurile au devenit cât se poate de evidente încă din 17 octombrie 2023, când domnul Orbán a chiulit de la o întâlnire a liderilor UE, fiind chemat val-vârtej la Beijing de către domnul Vladimir Putin. După ce a primit marșruta de la președintele rus, domnul Orbán s-a deplasat de urgență la Washington și a contactat influentul grup conservator ”Heritage Foundation”, reușind să determine blocarea ajutorului american pentru Ucraina și Israel, cu efectele știute. Apoi, dânsul s-a întors la Bruxelles și a reușit blocarea, prin veto, a ajutorului european pentru Ucraina.
În urma acestor acțiuni, Regimul Orbán a devenit foarte controversat în Uniunea Europeană, iar liderii europeni au început să se confrunte cu suspiciunea că tolerează imixtiuni externe ostile, inadmisibile în ochii electoratului. Acesta este contextul în care a apărut ideea ca Ungariei să nu-i fie încredințată președinția rotativă a U.E., în semestrul II/2024: europarlamentarul finlandez Petri Sarvamaa a strâns deja cele 120 de semnături necesare pentru a aduce în discuția Parlamentului European suspendarea dreptului de vot al Ungariei în Consiliul Uniunii Europene. Dacă până recent Polonia domnului Kaczynski susținea Regimul Orbán, amenințând cu veto în caz de punere în discuție a Articolului 7 pentru Ungaria, în prezent situația s-a schimbat radical, suspendarea fiind posibilă.
Aceasta ar fi însă o măsură extremă, care ar bulversa funcționarea normală a Uniunii Europene și ar institui un precedent pe care nimeni nu îl dorește cu adevărat. În medii bine informate se comentează că s-a recurs la altă cale: dl. Orbán a fost ”pus sub presiune”. Folosind acest instrument, domnul Orbán a fost determinat să părăsească sala pentru a bea o cafea, în timp ce liderii europeni votau – în unanimitate! – începerea negocierilor de aderare la U.E. a Ucrainei și Republicii Moldova. O confirmare vom avea pe 1 februarie, când se va repune în discuție problema sprijinului U.E. pentru Ucraina: poate și de această dată domnul Orbán va resimți nevoia imperioasă de a ieși să bea o cafea.
U.E. Trust.
În Statele Unite, având în vedere marea influență de care dispune domnul Orbán și care-i permite să joace pe degete Congresul, la ruleta rusească, atitudinea față de dânsul e doar moderat critică. Recent Jim O’Brien, secretarul adjunct al Departamentului de Stat al SUA pentru afaceri europene și eurasiatice, preciza: „Suntem dezamăgiți că premierul Orban a ales să rămână singurul din Uniunea Europeană care pune sub semnul întrebării lupta pentru susținerea ucrainenilor. Am dori să vedem că Ungaria este un partener constructiv.”
În Uniunea Europeană discuțiile informale au accente mult mai tăioase. În contextul anunțatei demisii a Președintelui UE, domnul Charles Michel, e intens controversată perspectiva accederii domnului Orbán în funcția de președinte interimar, percepută ca o agresiune de tip ”Trust” la adresa instituțiilor fundamentale ale Uniunii Europene. Reamintesc, operațiunile de tip ”Trust”, specialitate a serviciilor speciale ruse, care le-au inventat acum un secol, constau din plasarea unui agent rus la conducerea unei organizații adverse (în acest caz U.E.), în vederea destrămării. Sunt convins că liderii Uniunii Europene s-au convins cu ce au de-a face și nu vor permite.
În acest context, marcat de criza de credibilitate a domnului Orbán, a sosit vestea că ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, va avea la 29 ianuarie o întâlnire cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba. Întâlnirea va avea loc la Ujgorod, oraș ucrainean pe care, în martie 2022, Armata ungară se pregătea să-l ocupe, mobilizând în acest scop efectivele necesare și podurile de asalt – plan secret elaborat împreună cu Kremlinul, pe care l-au făcut public, acum o lună, principalele agenții internaționale de presă. Dar cei doi miniștri nu vor discuta despre predarea orașului și a teritoriului aferent către Ungaria, care pare a-și mai fi pierdut din ifosele revizioniste, ci vor discuta o eventuală întâlnire la nivel înalt, între domnul Orbán și președintele Zelensky, așa cum preciza recent purtătorul de cuvânt al ministerului de Externe de la Kiev, Oleh Nikolenko.
Celălalt fular.
Dar oare, la preconizata întâlnire, domnul Orbán se va prezenta cu acel fular cu harta ”Ungariei Mari”, care a stârnit un incident diplomatic în noiembrie 2022? Discuția dintre cei doi miniștri de Externe este prevăzută a se desfășura chiar în preziua repunerii în discuția UE a ajutorului pentru Ucraina și, așa cum comenta domnul Nikolenko, va aborda „unele decizii importante pentru Ucraina la nivelul Uniunii Europene și dezvoltarea de ansamblu a relațiilor bilaterale”. În traducere: întrucât domnul Orbán este sub presiune pe ambele maluri ale Atlanticului, partea ucraineană apreciază că acesta este momentul potrivit pentru a discuta unele chestiuni litigioase. Dacă lucrurile merg bine, la 1 februarie, în momentul votului, domnul Orbán va arbora celălalt fular, cu steagul UE, și va ieși din nou să-și ia o cafea. Dacă însă va efectua o rocadă Nehammer, dacă va arbora fularul controversat, aliații Ucrainei vor pune în discuție Articolul 7, suspendarea dreptului de vot.
Este clar că, pe măsură ce politicienii americani și europeni se trezesc din buimăceala Sărbătorilor, politica duplicitară a domnului Viktor Orbán devine din ce în ce mai controversată, ceea ce începe să determine o schimbare de atitudine la Budapesta. Această schimbare de atitudine a început la Buenos Aires, în Argentina, unde în timpul unei întâlniri de câteva secunde, președintele Zelensky l-ar fi întrebat pe domnul Orbán: „Spune-mi un singur motiv pentru care Ucraina n-ar trebui să fie în UE?”. Imaginile filmate cu acel prilej arată că domnul Orbán, de obicei cinic, a avut o reacție neașteptată: i-a căzut efectiv fața. În medii bine informate se comentează că de fapt replica a fost ceva mai amplă: „ - - - -, spune-mi un singur motiv...”. În care ” - - - -” este criptonimul actual al ungurului, în relația cu organele speciale ruse – ceea ce ar explica reacția celui vizat.
Vizita secretă.
După întâlnirea de la Buenos Aires, primul semn al schimbării a fost sosirea intempestivă a domnului Orbán la Paris, la ceremonia de omagiere a lui Jacques Delors, fostul președinte al Comisiei Europene din perioada 1985-1995. Se pare că, având în față perspectiva dezvăluirii adevăratei naturi a relațiilor sale cu Kremlinul, domnul Orbán încearcă să iasă din ipostaza de ”oaie neagră” a U.E.. Până unde va merge schimbarea?
De decenii, domnul Orbán și-a construit imaginea, în fața electoratului din Ungaria, prin atitudini agresive față de Uniunea Europeană și poziții revizionist-revanșarde, de revendicare teritorială deschisă, la adresa aproape tuturor vecinilor Ungariei. Acum, chiar înainte de Crăciun, dânsul a început să explice electoratului ungar că s-a schimbat situația, că nu mai e cazul ca Ungaria să părăsească UE. Explicațiile dânsului sunt cu atât mai interesante cu cât detaliază modul de funcționare a unei operațiuni ”Trust”: „Trebuie să pătrundem mai adânc, să ocupăm poziții, să strângem aliați, pentru a repara Uniunea Europeană. Nu e de ajuns să fim furioși: trebuie să preluăm controlul politic la Bruxelles.”
Acum, că și-a schimbat strategia în relația cu U.E., oare domnul Orbán va amorsa și o normalizare a relațiilor cu România? Fiindcă o reorientare a relației româno-ungare e deja în curs: în timp ce președinta Ungariei, doamna Novák, monopoliza atenția presei prin vizita la Sfântu Gheorghe, domnul Orbán a întreprins o vizită rapidă și discretă la Remetea, unde s-a întâlnit cu câțiva apropiați de-ai săi, cu care a discutat perspectivele sărbătoririi din acest an a zilei de 15 Martie, în Transilvania.
”Vizita secretă” va marca o ameliorare sau o deteriorare a relațiilor româno-ungare? Oare domnul Orbán le-a cerut liderilor maghiari o atitudine moderată, pentru a nu complica preluarea ”controlului politic asupra Uniunii Europene” (448 milioane cetățeni) de către Ungaria (9,7 milioane cetățeni)? Sau din contră, simultan cu reorientarea strategiei sale europene, domnul Orbán pregătește o nouă criză a relațiilor româno-ungare, pentru a-și demonstra valoarea în fața electoratului din Ungaria?
Alba – neagra.
Să nu ne facem iluzii: actualii conducători ai României au o influență aproape nulă la Bruxelles, ceea ce, pentru Budapesta, face posibilă decuplarea relației Ungaria-UE de relația Ungaria-România. Au și apărut semne îngrijorătoare în acest sens, cum ar fi difuzarea intempestivă, cu 12 zile întârziere, de către agenția oficială ungară de știri MTI, a mesajului de Anul Nou al fostului episcop Tokes, în care acesta condamnă în termeni duri „orânduirea naționalistă a statului român, în special a foștilor parteneri de coaliție ai UDMR și chiar a președintelui Klaus Iohannis, care asistă, prin tăcere complice sau chiar în mod activ, la răspândirea maghiarofobiei în România”.
Promovând o nouă tensionare a relațiilor interetnice în Transilvania, domnul Orbán ar face un mare serviciu bunului său prieten, Vladimir Vladimirovici, interesat să tulbure apele în România – principală cale pentru exporturile cerealiere ucrainene și, totodată, sprijin pentru Republica Moldova pe calea integrării europene.
Iar calendarul coincide: ultimul număr al publicației germane Bild expune planurile Kremlinului de a provoca în această primăvară incidente intertenice în Estonia, Letonia și Lituania. Mai deunăzi, Maia Sandu declara: „Știm că în această primăvară Rusia își va relua acțiunile de încercare de destabilizare a situației”.
S-ar potrivi perfect cu noi tensiuni româno-maghiare. Dar nici minoritatea maghiară din România nu mai e atât de naivă ca să servească drept masă de manevră pentru asemenea combinații ”sub steag străin” și nici politicienii europeni nu mai sunt atât de neștiutori încât să poată fi păcăliți cu teza unui așa-zis ”genocid maghiarofob”.
S-ar putea, oare, ca lucrurile să evolueze spre bine? Presiunile la care este supus Regimul Orbán dinspre Statele Unite și Uniunea Europeană ar putea oare duce la o normalizare, sau măcar o civilizare a relației româno-ungare? Sau, din contră, actualul regim de la Budapesta va încerca, prin noi revendicări revanșarde, revizioniste, să sprijine ofensiva subversivă de primăvară a Kremlinului și să compenseze, în ochii electoratului său din Ungaria, ”schimbarea de macaz” la nivel european?
Vom afla curând, fiindcă ”tonul” ediției din acest an a zilei de 15 Martie va fi dat în prima decadă a lunii februarie. Și vom afla multe: o nouă criză a relațiilor româno-ungare ar fi de natură să demonstreze că influența și prestigiul actualilor reprezentanți ai României la nivel U.E. nu este aproape nulă, așa cum bănuim cu toții după Afacerea Schengen, ci de-a dreptul nulă – cu implicații ușor de ghicit, în ce privește apropiatele alegeri europarlamentare de la noi.
Editorialul în format video AICI