Schimbare MAJORĂ în TELEVIZIUNI. LEGEA a trecut de Camera Deputaților

Producţiile cinematografice şi documentarele româneşti vor fi subtitrate pentru persoanele cu deficienţe auditive, au decis marţi deputaţii prin adoptarea unei propuneri legislative pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului 504/2002.

Conform amendamentului adoptat, propus de deputatul PNL Adriana Săftoiu în vederea asigurării dreptului de acces la serviciile media audiovizuale al persoanelor cu deficienţe auditive, serviciile de programe de televiziune cu acoperire naţională, transmise pe orice cale, în pachete digitale, vor difuza producţii cinematografice româneşti de scurt sau lungmetraj, precum şi documentare, subtitrate în limba română, obligaţia subtitrării acestora revenind exclusiv în sarcina deţinătorului drepturilor de autor şi documentare, notează Agerpres.

Soluţia tehnologică adoptată pentru punerea în aplicare a acestor prevederi trebuie să permită opţiunea de eliminare a subtitrării de pe ecran.

Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată cu această propunere legislativă.

Legea ar urma să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2019