În prima zi a verii, ANM anunță o schimbare radicală și neașteptată a vremii. Începând de luni un val de aer tropical va pătrunde în întreaga țară.
Schimbare radicală a vremii. Anunț de ultimă oră de la ANM
Meteorologii anunţă temperaturi de peste 30 de grade Celsius până săptămâna viitoare, cu posibilitatea ca aceste valori să fie depășite, atingând pragul caniculei sau chiar mai mult. Deși ne confruntăm cu temperaturi ridicate, nu scăpăm complet de ploile torenţiale însoțite de tunete, fulgere şi grindină. Aceasta este prima zi de vară cu temperaturi de peste 20 de grade Celsius în majoritatea zonelor țării, iar valorile maxime ar putea depăși 33-34 de grade.
„Într-adevăr, un debut de vară 2024, cu o vreme deosebit de caldă, mai ales în partea de sud, sud-est și est a țării, acolo unde maximele pot atinge 33 de grade Celsius.
De altfel, la prânz consemnăm deja 31 de grade la Zimnicea, la Fetești, 30 de grade în Capitală și la foarte multe stații din partea de sud-sud-est a țării.
Și în Capitală ne așteptăm la o valoare de 32-33 de grade, o vreme deosebit de călduroasă și acest ecart al valorilor termice va fi de interes atât la sfârșitul acestei săptămâni, cât și pe parcursul săptămânii viitoare, când, cu mici variații de la o zi la alta, contăm pe valori între 25 până la 32-33 de grade.
Dacă la nivelul temperaturilor orare consemnăm valori la amiază de până la 33, posibil 34 de grade, deja dacă ne uităm pe harta temperaturilor resimțite local în partea de sud-est, ne apropiem de pragul caniculei, cu 34-35 de grade Celsius.
Şi nopțile vor fi caracterizate de valori în creștere, 10-19 grade, deja ne apropiem de o noapte tropicală la valoarea de 20 de grade Celsius, dar în același timp, nu vor lipsi local și fenomenele de instabilitate atmosferică.
Ele pot să aducă la nivel local cantități de apă care mai pot depăși 20 l /metru pătrat, dar putem să consemnăm și izolat căderi de grindină sau intensificări ale vântului, care pot depăși la rafală 60-70 km/h.
Așadar, ne așteptăm, după cum arată și estimările pentru prima lună de vară, ca aceasta să înregistreze în fiecare săptămână, în medie, temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit", a declarat Elena Mateescu, directorul ANM, sâmbătă, la Antena 3 CNN.
Un val de aer tropical va intra în România
Referitor la valul de aer tropical care va afecta România, la mijlocul săptămânii viitoare temperaturile maxime ar putea ajunge până la 40 de grade Celsius.
„La acest moment, datele indică o probabilitate foarte mare ca mai ales din a doua parte a săptămânii viitoare și weekendul viitor să contăm pe valori la umbră de 35 de grade, ceea ce înseamnă deja pragul unei zile de caniculă", a mai declarat directorul ANM.
Prognoza meteo ANM pentru luna iunie 2024
Săptămâna 03.06.2024 – 10.06.2024
Valorile medii ale temperaturii aerului vor fi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă în sud, est și unele zone din centrul teritoriului, în timp ce în restul regiunilor se vor situa în jurul mediilor multianuale.
Cantitățile de precipitații vor fi peste medie în vest, nord-vest și unele zone din centrul teritoriului, în timp ce în restul regiunilor se vor situa în jurul valorilor obișnuite pentru această perioadă.
Săptămâna 10.06.2024 – 17.06.2024
Prognoza meteo pentru luna iunie. Valorile medii ale temperaturii vor fi ușor peste mediile multianuale în toată țara. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de mediile normale pentru acest interval de timp, posibil cu un ușor deficit local în nord-est și sud.
Săptămâna 17.06.2024 – 24.06.2024
Valorile medii ale temperaturii vor fi peste cele obișnuite pentru această perioadă în întreaga țară. Cantitățile de precipitații vor fi ușor mai scăzute în special în regiunile centrale și apropiate de cele specifice pentru această săptămână în restul teritoriului.