Schimbare MAJORĂ privind admiterea la liceu. Ministrul Educației a făcut ANUNȚUL

Ministerul Educaţiei declară că dorește să nu se mai ţină cont la admiterea la liceu de media celor patru ani de gimnaziu, ci să fie reintroduse tezele unice.

Mai concret, notele obţinute de elevi la tezele unice pentru clasele a saptea şi a opta ar înlocui media generală a celor patru ani de studiu. Tezele ar conta astfel în proportie de 20 la sută din media de admitere la liceu. Ministerul Educaţiei a propus această schimbarea asociaţiilor de părinţi, scrie Digi24. 

Ei susţin propunerea doar dacă tezele sau examenele ulterioare din Evaluarea Naţională vor fi susţinute doar la materiile profilului pe care elevul doreşte să îl urmeze la liceu.

Astfel, elevii care ar vrea să urmeze un profil uman ar da teze sau examenul de evaluare doar la limba română, în timp ce elevii care vor să ajungă la real ar da doar la matematică. Au mai fost teze unice în anii 2007 şi 2008 când ministerul era condus de Cristian Adomniţei.