Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că a semnat contractul de asistență pentru oferirea de consultanță privind îmbunătățirea sistemului de pensii din România. Demersul oficialului vine în contextul în care autoritățile naționale și-au asumat la Bruxelles, prin intermediul PNRR, reformarea sistemului de pensii.
Decizie de ultim moment a ministrului Muncii. Șeful portofoliului amintit a semnat contractul de asistență privind consultanța pe sistemul de pensii din România cu Banca Mondială.
În cadrul PNRR, suma alocată pentru consultanță pentru pensii se ridică la 4 milioane de euro. Contractul încheiat luni este în valoare de 1, 5 milioane de euro, ceea ce înseamnă că 2, 5 milioane de euro rămân la dispoziția României, pentru a le direcționa acolo unde este necesar.
Ministrul Muncii a semnat contractul de consultanță PNRR
„Am semnat astăzi contractul de asistenţă cu Banca Mondială, jalon în PNRR, pentru oferirea de consultanţă în vederea îmbunătăţirii Legii 127/2019, privind sistemul public de pensii din România. Aşa cum am promis, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale este implicat în aplicarea PNRR şi continuă, în acelaşi timp, diligenţele pe lângă oficialii europeni, în vederea ajustării anumitor prevederi din PNRR, care încorsetează eliminarea inechităţilor identificate, în prezent, în practică, din cauza neaplicării integrale a Legii 127/2019”, a anunțat, luni seară, într-o postare publicată pe Facebook, ministrul Marius Budăi.
Reformarea sistemului de pensii a fost decisă împreună cu reprezentanții Comisiei Europene, prin PNRR, un prim obiectiv al autorităților române fiind eliminarea inechităților, pentru că, potrivit ministrului Fondurilor Europene, „asta îi deranjează cel mai tare pe români”.
Reformarea sistemului de pensii din România
„Faptul că există un cetăţean care a ieşit la pensie acum 5 ani şi are pensia mult mai mică decât cel care a ieşit la pensie anul trecut generează o nemulţumire. (...)
La asta se referă comisia şi autorităţile în momentul în care am negociat PNRR – eliminarea inechităţilor, o lege nouă, corectă a pensiilor şi cu pensii decente, dacă nu foarte bune.
Tocmai de aceea există o preocupare şi pentru creşterea procentului pentru pilonul 2 de pensii astfel încât să putem să sperăm că şi eu şi dumneavoastră vom avea pensie într-o zi, altfel este clar că nu vom beneficia de pensii, dacă nu facem ceva.
Ştim cu toţii acest lucru, nu numai noi, ci toată Europa, toată lumea, pentru că în toate ţările există o problemă cu sustenabilitatea sistemului de pensii”, a afirmat ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu.