SCHIMBĂ ROMÂNIA. Omul care a pus capăt alcoolemiilor falsificate, un doctor necunoscut din Oraşul Nimănui. Descoperiţi-l pe Mărculescu!

Se putea plafona la Deva, dar a creat cel mai modern serviciu de medicină legală. În 2005 făcea aici tele-medicină, ceea ce nu se auzise încă în România

Ai putea spune orice despre judeţul Hunedoara, i-ai putea deplânge la nesfârşit soarta de zonă mono-industrială, dar să aibă cel mai modern sistem de medicină legală din ţară nu te-ai fi aşteptat. Ce făcea la Deva, în urmă cu 10 ani, doctorul Dan Mărculescu a ajuns acum să se practice pe scară largă în institutele din toată ţara. Paşi mărunţi cât un salt mare Doctorul Mărculescu a fost primul medic legist din România care a introdus trusele sigilate pentru recoltarea probelor de sânge, pentru a nu mai putea fi falsificate. "Nu mi-a fost uşor la început, am întâlnit obstacole birocratice, dar până la urmă le-am impus", spune dr. Dan Mărculescu. Acum, trusele sunt folosite de toţi legiştii.

  • SCHIMBĂ ROMÂNIA. Ce modificăm în absorbţia fondurilor UE

Următorul pas: ca să elimine orice posibilă eroare în calculul alcoolemiilor, Mărculescu şi-a pus în cap să cumpere un gaz-cromatograf care dă rezultatul în 4 minute. A costat 20.000 de euro şi a fost primul din ţară. "Am strâns bani din veniturile proprii, n-am cerut de la niciun ordonator de credite că treceau ani până să primesc ceva", explică doctorul. Apoi a revoluţionat tot sistemul, ca să elimine orice posibilităţi de fraude: a creat o evidenţă informatică a tuturor lucrărilor de medicină legală. A lucrat totul din pasiune, n-a cumpărat licenţe, a stat peste program cu un prieten IT-ist: "Eu le gândeam, iar el, săracul, făcea cum spuneam, n-avea încotro, mi-e prieten". Softurile doctorului Mărculescu, care înregistrează alcoolemii, autopsii, truse de recoltare, certificate medico-legale, au fost preluate de mai multe servicii similare, din ţară.

  • SCHIMBĂ ROMÂNIA. Avem nevoie de nemţi! Satul înviat de Joachim

Dar marea lovitură au fost autopsiile on-line, cu circuit închis. Poate părea banal, dar totul a izvorât într-un laborator pe-atunci sărăcăcios dintr-un orăşel de câteva zeci de mii de locuitori. Camere video performante au fost plasate în sala de autopsie şi conectate la calculator. "L-am implementat în 2005, nu exista aşa ceva în România. Te poţi consulta în direct cu colegi din ţară, se elimină exhumările pentru că totul rămâne înregistrat şi poţi consulta informaţiile peste ani de zile. La o necropsie dificilă, poţi da sfaturi de la sute de kilometri distanţă", a explicat dr. Dan Mărculescu.

  • SCHIMBĂ ROMÂNIA. O idee japoneză poate salva ţăranul român

"Nu suport să bat pasul pe loc" Şeful SJML Hunedoara a "bifat" relativ recent "realizarea primei săli de radiologie medico-legală din România, iar acum se concentrează "pe dezvoltarea sectorului de serologie medico-legală, determinări complementare". Nici prin cap nu-i trece să se oprească din "upgradat" serviciul său de medici nă legală. "Aşa sunt eu. Nu suport să simt că bat pasul pe loc. Nu e-n firea mea. Aşa am fost de tânăr. Pe vremea lui Ceauşescu am fost al şaselea din Deva care şi-a făcut antenă parabolică (Deva a fost primul oraş din România care a avut asemenea antene)". "Eu nu vorbesc despre ce lucrez decât atunci când termin de realizat şi am ce arăta." DAN MĂRCULESCU, medic legist CITIŢI ŞI:

  • SCHIMBĂ ROMÂNIA. Justiţiarii din Tecuci au făcut miting împotriva poliţiştilor şi procurorilor
  • SCHIMBĂ ROMÂNIA. Modelul american, salvarea şcolii româneşti
  • "CINE SCHIMBĂ ROMÂNIA": S-au întâlnit pe net şi au provocat un Ordin de ministru. Un exemplu care dovedeşte că şi tu poţi schimba România | CAMPANIE EVZ
  • SCHIMBĂ ROMÂNIA. Primul caz: medic de elită, evacuat în forţă de la stat, are succes cu propria clinică