Scene șocante au avut loc la un mic magazin din apropierea gării din Deva.
Cele două vânzătoare ale unui magazin din Deva au alertat Poliția spunând că sunt atacate și amenințate cu moarte de un individ care, probabil, are probleme psihice.
Bărbatul, înarmat cu un topor și o coasă, a pornit un adevărat atac împotriva magazinului alimentar. Întâi a spart geamul, apoi le-a amenințat pe cele două vânzătoare, spunând că le va ucide cu cele două unelte.
Din fericire, atacatorul nu și-a pus în practică amenințarea, așa că vânzătoarele au scăpat cu viață.
Potrivit reprezentanților poliției, incidentul a avut loc în zona gării din Deva.
Bătaie cruntă în Capitală. Totul a pornit de la o ceartă între copii | VIDEO
Scene ca în „Die Hard”, la ieșirea din Dâmbovița Mall. Au curs pumnii și lacrimile în familie
Poliția s-a făcut iar de râs! Căutat în toată Europa, scăpat de sub escortă la Albița
Agresorul a fost reţinut la scurtă vreme după atacul asupra magazinului, în urma unei intervenţii în forţă a poliţiştilor şi jandarmilor.
„Poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Deva au fost sesizaţi, în data de 08.09.2020, în jurul orei 17:30, că un bărbat în vârstă de 63 de ani a spart un geam de la o societate comercială şi a ameninţat două femei în vârstă de 66 de ani şi respectiv de 56 de ani, cu acte de violenţă cu o coasă şi un topor”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Hunedoara, citat de Mesagerul Hunedorean.
Scene șocante în România: Împușcat în cap, la coadă la covrigi. Autorul, liber pe străzi
Caz straniu la Bistrița! Misterul cadavrului dezbrăcat, găsit pe centura orașului, a fost elucidat
„Poliţiştii, cu sprijinul jandarmilor hunedoreni, au imobilizat agresorul, care, în urma unui consult medical de specialitate, a fost internat la o unitate spitalicească”, a informat IPJ Hunedoara.
Acum, individul care a atacat magazinul cu coasa și toporul și le-a amenințat cu moartea pe cele două vânzătoare este cercetat penal, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi ameninţare.