Bătaie ca în Vestul Sălbatic între români și columbieni, în Spania. Poliția a intervenit de urgență pentru a calma spiritele încinse. Urmează ca vinovații să-și afle pedepsele date de instanțe.
Două persoane au fost grav rănite și altele șase arestate, după o luptă între români și columbieni, scrie Antena3.
Polițiștii spanioli au declarat că unul dintre cei care a participat la conflict a avut asupra lui o drujbă, pe care a folosit-o pentru a-i intimida pe cei prezenți. Cei reținuți, patru bărbați și două femei, au vârsta cuprinsă între 35 și 30 de ani.
Femeile au fost eliberate, iar bărbații vor merge în fața unui judecător. Potrivit Poliției Naționale, femeile nu au provocat răni nimănui.
„Două grupuri de persoane, de naționalitate columbiană și română, s-au bătut și au folosit diverse obiecte pentru a se răni, dintre care unele au fost luate dintr-un vehicul parcat în zonă. Potrivit martorilor oculari ai luptei, printre aceste obiecte se numărau cuțite sau clești. Unul dintre cei implicați în luptă a mânuit o drujbă pentru a intimida”, au transmis oficialii spanioli.
S- a deschis o anchetă pentru clarificarea faptelor
Incidentul a avut loc în zona Cantarrana, în Covas, duminică, în fața unui teren de fotbal și a unui local de noapte. Martorii au sunat la 112 imediat ce bărbații au început să se certe și să se amenințe.
Conflictul a avut loc între români și columbieni, fiecare folosind diverse obiecte pentru a se răni reciproc. Polițiștii au precizat că unii aveau asupra lor cuțite și diferite cabluri cu clești pentru pornirea vehiculelor.
Când cearta a degenerat, unul dintre bărbați a alergat amenințător cu o drujbă pe stradă, scena fiind filmată de camerele de luat vederi din apropiere. Oamenii legii au confiscat drujba și mai multe persoane rănite au fost transportate la spital.
Unul dintre ei avea o tăietură la cap, în zona scalpului, iar celălalt avea o lovitură ușoară la cap și multe tăieturi pe brațe și mâini, dar viața niciunuia dintre ei nu e pusă în pericol.
„Din încăierare au rezultat șase reținuți, în calitate de presupuși autori ai unei infracțiuni de încăierare. Poliția Națională procesează procedurile și ține deschisă ancheta pentru clarificarea faptelor. Motivele luptei sunt încă necunoscute”, mai spune Poliția.
Ancheta este în desfășurare, iar potrivit oamenilor legii, cei care au provocat scandalul riscă să fie amendați penal.