Guvernul Dăncilă devine de astăzi un guvern minoritar. Ieșirea ALDE de la guvernare schimbă total jocul politic în România înain tea alegerilor prezidențiale.
Avem de-a face cu o criză în stil italian.
Odată cu ieșirea ALDE de la guvernare, PSD devine posesorul unui guvern minoritar. Ceea ce însemnă că imediat după demisia miniștrilor ALDE din guvern, va trebui să se prezinte în Parlament pentru a obține votul în noile condiții politice.
„PSD trebuie să înţeleagă că după retragerea ALDE de la guvernare Preşedintele României nu mai poate aproba remanierea cerută de premierul Dăncilă decât dacă remanierea este aprobată de Parlament (vezi Art. 85 din Constituţie)”, a explicat fostul preşedinte Traian Băsescu.
La această oră structura grupurilor parlamentare se prezintă astfel:
PSD: 136 deputați + 69 senatori = 205 parlamentari
PNL: 69 deputați + 25 senatori = 74 parlamentari
USR: 27 deputați + 13 senatori = 40 parlamentari
Pro Romania: 26 deputați = 26 parlamentari
UDMR: 21 deputați + 9 senatori = 30 parlamentari
ALDE : 19 deputați + 12 senatori = 31 parlamentari
Minorități: 17 deputați = 17 parlamentari
PMP: 12 deputați = 12 parlamentari
Neafiliați: 2 deputați + 8 senatori = 10 parlamentari
Moțiunea de cenzură are nevoie de 233 de voturi. Pe care Opoziția, teoretic, le are.
După cum votul pentru restructurarea guvernului înseamnă tot atâtea voturi împotriva. Pe care Opoziția, teoretic, le are.
Numai că vorbim de un alt joc politic. Alianța politică ALDE - Pro România s-a transformat în al treilea mare grup parlamentar, cu 57 de parlamentari cu apartenență declarată și cu încă vreo trei, senatori, care acționează ca independenți.
Deci, în jur de 60 de parlamentari, aproape 15 la sută din numărul total, ceea ce înseamnă că fără suportul ALDE-Pro România nu se poate dărâma guvernul, dar nici numi un nou guvern.
În aceste condiții politice ciudate, se pune întrebarea cine are de câștigat în urma acestei crize politice și care sunt scenariile posibile.
Trecând peste cele evidente, pică guvernul Dăncilă, se numește un nou premier, probabil de la PNL, care preia guvernarea cu sprijinul tuturor, ne rămâne unul exploziv.
Viorica Dăncilă supraviețuiește până după alegerile prezidențiale. Pentru că nimeni nu are interes să preia "mizeria" guvernării.
O să încerc să explic cum văd lucrurile. Klaus Iohannis și PNL pot miza pe o cădere a guvernului Dăncilă, deși acest lucru ar însemna desemnarea unui premier interimar. Care are rolul de administrator și cam atât. Nu poate da OUG, nu poate trimite proiecte de lege și așa mai departe. E cam la fel cu un administrator special într-o firmă intrată în insolvență.
Pentru desemnarea unui nou guvern este nevoie de discuții cu USR, UDMR și ALDE-Pro România. Dacă în privința UDMR nu sunt probleme, celelalte două grupări au candidați la președinție. Dan Barna, milionarul din afaceri cu statul (citiți articolul AICI) și Mircea Diaconu, milionarul din indemnizația de europarlamentar, au tot interesul să-i facă viața grea lui Klaus Iohannis. Și așa vor face.
Din toată această încurcătură generată de ieșirea ALDE de la guvernare nu au de câștigat marii actori ai vieții politice și ai jocurilor electorale următoare, ci candidații aflați pe extreme.
Din acest motiv s-ar putea ca Viorica Dăncilă să supraviețuiască!