Scenă dureroasă la un cimitir din Cluj-Napoca. A murit pe mormântul soției sale

Un vârstnic din Cluj-Napoca a decedat pe mormântul soției sale.

Un bătrân în vârstă de 96 de ani, din Cluj-Napoca, a murit pe mormântul soţiei sale, după ce a plecat de acasă, iar familia l-a dat dispărut la Poliţie.

A murit pe mormântul soției

Un bărbat din municipiul Cluj-Napoca a plecat de la propria locuință, pe 10 iunie, și nu s-a mai întors acasă. Membrii familiei au alertat autoritățile, iar agenții Poliției Locale au început demararea acțiunilor în acest sens.

Potrivit informațiilor comunicate de oamenii legii, bărbatul în vârstă de 96 de ani a plecat la cimitirul din cartierul Mănăștur, pentru a vizita mormântul soției sale.

Bărbatului i s-ar fi făcut rău, însă la fața locului nu exista nimeni care să-i ofere ajutor. Astfel, vârstnicul a murit pe mormântul soției sale.

Paznicul cimitirului l-a găsit pe bătrân

Abia a doua zi, bărbatul a fost remarcat de paznicul cimitirului din cartierul Mănăștur, Cluj-Napoca. El a apelat autoritățile, iar la cimitir s-a deplasat o echipă medicală.

Doctorii, însă, nu au mai avut cui să ofere primul ajutor, astfel încât bărbatul a fost declarat decedat.

Agenții de Poliție au deschis o anchetă, iar din primele cercetări rezultă că vârstnicul a decedat din cauze naturale, conform monitorulcj.ro.

Nici morții nu mai pot fi comemorați

În Transilvania, în fiecare an, de 1 noiembrie, cimitirele sunt pline de oamenii care merg să se reculeagă la mormintele celor dragi. Anul trecut, multe controverse au avut loc din cauza faptului că polițiștii în civil patrulau prin cimitire.În cadrul măsurilor dure luate de autorități pentru a preveni răspândirea accentuată a epidemiei de coronavirus, administratorii de cimitire au fost deja anunțați să ia măsurile de rigoare.

În Transilvania, „Ziua Morților” are loc în data de 1 noiembrie, moment în care zeci de mii de oameni iau merg la cimitire, unde aprind lumânări, la mormintele celor dragi care au răposat.

În decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj se arăta că între persoanele care merg la cimitire și care nu sunt din aceeași familie trebuie să se păstreze o distanță de doi metri. De asemenea, polițiști în civil trebuiau să se asigure că toate măsurile luate de autorități vor fi respectate.

În acest sens, toate persoanele mergeau la mormintele celor dragi trebuiau să poarte mască de protecție.