Scenă din Budapesta pentru José Carreras

Apă plată Evian sau Vittel, Coca-Cola Zero, flori cu mirosuri delicate şi fără polen sunt numai câteva dintre solicitările lui José Carreras, care va concerta la Timişoara pe 20 iulie.

Celebrul tenor va fi cazat într-un hotel de patru stele, situat la ieşirea din oraş spre aeroport, unde a fost deja rezervat apartamentul prezidenţial, aflat la ultimul etaj. Apartamentul are un living imens, dormitor, baie cu jacuzzi şi o terasă de unde se poate admira panorama oraşului. Fără flori cu polen

Potrivit organizatorilor, pe toată durata şederii la Timişoara, tenorul a cerut cafea proaspătă decofeinizată, lapte şi patru tipuri de ceai - negru, verde, de mentă şi de muşeţel. Lista continuă cu şase sticle de apă minerală plată Evian sau Vittel, tot atâtea sticle de suc, în special de Coca-Cola Zero, şi o sticlă cu suc natural de portocale. José Carreras a mai cerut ca, în camera de hotel, să fie plante sau aranjamente florale care să nu emane un miros prea puternic şi nici să aibă polen.

La Ştrandul Tineretului, au fost deja montate gradenele pe care vor fi dispuse scaunele spectatorilor, acestea fiind aduse direct de la Budapesta, de la Campionatul Mondial de pentatlon. Iar pe 16 iulie va sosi, tot din Ungaria şi scena pe care va cânta José Carreras. Organizatorii au optat pentru această variantă deoarece Budapesta era cel mai apropiat oraş unde au putut găsi una de nivel european. Asta pentru că nici în Timiş şi nici în judeţele din jur nu se găsesc scene profesioniste pentru asemenea spectacole.

Printre sponsorii evenimentului se regăsesc reprezentanţele româneşti a trei mari companii maghiare: Fornetti, Mol şi OTP Bank. Evenimentul, a cărui producţie a costat în jur de 500.000 de euro, este organizat de fundaţia Arte Factum, Teatrul Maghiar „Csiky Gergely“ şi Primăria Timişoara.   Cu 13 zile înaintea concertului, trei sferturi din cele aproape 8.000 de bilete au fost deja cumpărate. La concert vor veni nu doar timişoreni, ci şi fani din Serbia şi Ungaria.

Jose Carreras - Nessun Dorma: