Ciclonul din Marea Neagră care a generat ploi şi furtuni puternice în aproape toată ţara, a facut prăpăd. Cu toate acestea, potrivit ANM, săptămâna viitoare va aduce temperaturi ridicate, chiar caniculare, inclusiv în Bucureşti.
Administrația Naționala de Meteorologie (ANM), a anunţat când vom scăpa de ciclonul care a lovit ţara noastră.
„Avertizările meteorologice au fost actualizate şi prelungite astăzi, până mâine seară la ora 23, prin cele două mesaje, respectiv primul, codul portocaliu pentru cele 12 judeţe din partea de sud-est şi est a ţării, la care se adaugă şi judeţele din sud-vest, mai ales Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea.
Instabilitate atmosferica accentuată
Până în această seară la ora 23, în aceste zone, din nou, instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată. Vorbim de cantităţi de precipitaţii care pot înregistra valori de 40-50 l/mp și izolat 60-80 l/mp.
„Rămâne în vigoare avertizarea meteorologică de cod galben pentru aproape toată țara" Expceţie face extremitatea de vest și nord-vest a țării, unde și în aceste zone vorbim de cantități de apă de 20-30 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp.
De la ora 23 și până mâine seara la ora 23, vorbim de județele: Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea și zona de munte a județului Buzău, zone unde va ploua abundent, se vor acumula cantități de apă de 40-50 l/mp, izolat 60 l/mp, iar în restul țării, vorbim mai ales de Dobrogea, Moldova, estul Transilvaniei, nodul Olteniei, local în Muntenia și zona Carpaților Meridionali și Orientali, valorile cantităților de apă se vor situa și chiar vor depăși 20-30 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp. Mai este posibil să mai înregistrăm și în Dobrogea, precum și în celalalte județe din Moldova, precum și în estul și nord-estul Munteniei, la nivel local valori care să caracterizeze ploi abundente, adică peste 40-50 l/mp.
Așadar, până mâine seară discutăm în continuare de influența acestui ciclon poziționat în Marea Neagră și care a generat pe tot parcursul acestei săptămâni cantități importante de precipitații, cu precădere în partea de sud-est și est a țării.
Temperaturi caniculare, săptămâna viitoare
Luni este posibil să mai consemnăm instabilitate atmosferică, în special în zonele de deal şi de munte, iar la nivel local şi în centrul, sudul şi sud-estul ţării. Marţi contăm pe o ameliorare în ceea ce priveşte aria precipitaţiilor şi mai ales cantităţile care au fost consemnate în această săptămână. De marţi vom consemna şi valori de temperaturi în creştere, de la o zi la alta, astfel încât să contăm pe valori, în special în partea de vest, sud-vest la început marţi şi miercuri, de 35-36 de grade Celsius, iar ulterior joi şi vineri, cu extindere a valorilor de temperaturi în creştere şi în zonele sudice şi sud-estice, inclusiv în Capitală, 34-35 de grade Celsius.
Da, săptămâna viitoare vorbim de caniculă, pentru că pragul unei zile de caniculă în ţara noastră înseamnă 35 de grade Celsius şi coroborat cu această umiditate din aer destul de ridicată ,este posibil să consemnăm şi un disconsfort termic accentuat şi cu siguranţă vom veni cu informaţii din acest punct vedere pentru săptămâna viitoare", a anunţat Elena Mateescu, la Antena 3.