Oficialii de la Atena au făcut tot posibilul să voteze noul plan de austeritate, în ciuda protestelor violente.
Parlamentarii eleni au aprobat noile măsuri dure de austeritate cerute de creditori pentru a salva de la faliment ţara îngropată de datorii, după ce protestatari în centrul Atenei au dat foc la clădiri, au jefuit magazine şi s-au confruntat cu poliţia, relatează Associated Press, preluată de Agerpres.
Acest vot istoric deschide calea pentru partenerii europeni ai Greciei şi Fondul Monetar Internaţional eliberării a 130 de miliarde de euro în noi împrumuturi de salvare fără de care Grecia ar intra în faliment luna viitoare şi probabil că ar părăsi zona euro - un scenariu ce ar tulbura în continuare pieţele mondiale, notează AP. Lupte de stradă
Ieriau avut loc confruntări după ce peste 100.000 de protestatari au mărşăluit spre parlament mobilizaţi împotriva reducerilor drastice, ce vor elimina brusc unul din cinci locuri în sectorul public şi vor tăia din salariul minim mai mult de o cincime.
Cel puţin 10 clădiri au fost incendiate, printre care un cinematograf, o bancă şi o cafenea, iar zeci de magazine au fost jefuite - cele mai grave pagube produse de revolte în ultimii ani. Zeci de poliţişti şi cel puţin 37 de protestatari au fost răniţi, 23 de protestatari au fost arestaţi şi alţi 25 deţinuti.
În timp ce se desfăşura votul la începutul zilei de luni, primul ministru Lucas Papademos a cerut calm, subliniind nevoile financiare urgente ale ţării.
''Vandalismul şi distrugerile nu îşi au locul într-o democraţie şi nu vor fi tolerate'', a declarat Papademos în faţa parlamentului. ''Fac apel la public să dea dovadă de calm. În aceste momente cruciale, nu ne permitem luxul acestui tip de protest. Cred că toată lumea este conştientă cât de gravă este situaţia'', a subliniat acesta.
Citește și: