De fapt, realitatea e cu totul alta. N-am să mă refer acum la zvonurile că Tony Blair și-ar fi achitat unele datorii din campania electorală prin privatizarea unui mare combinat românesc, nici la ce spun gurile rele despre contractul cu Bechtel( în cee ce-i privește pe partenerii din NATO), ci la scandalurile din Parlamentul European pe care le trece în revistă site-ul de stânga politico.eu.

Fără îndoială, fostul europarlamentar francez Robert Rochefort, reprezentant al Partidului pro-european MoDem, este eroul celei mai penibile întâmplări. Politicianul francez, ajuns la vârsta părului alb, a fost prins în 2016 masturbându-se în fața a două tinere într-un magazin din apropiere de Paris. Rochefort a declarat poliției că era „sub stres”. Totuși, în ciuda acestei întâmplări și a problemelor cu legea
care au urmat, Rochefort și-a dus mandatul la bun sfârșit.

Fostul europarlamentar austriac Ernst Strasser a pățit-o mult mai rău. Reprezentantul Partidului Popular European a fost condamnat la trei ani de închisoare după niște matrapazlâcuri asemănătoare cu cele pentru care a fost condamnat și românul Adrian Severin. Mai precis, Strasser s-a oferit să schimbe legile din Parlamentul European astfel încât săajute o companie care, în schimb, urma să-i plătească 100.000 de euro pe an.

„Bijuteria coroanei, în ceea ce privește scandalurile din Parlamentul European s-a petrecut, însă, în 1999, când Colegiul European al Comisarilor a fost nevoit să demisioneze în masă pentru practicile corupte ale comisarului european pentru cercetare și educație  (socialista n.r.) Edith Cresson, fost prim ministru francez. DoamnaCresson a fost acuzată de delapidare de fonduri în interes personal, dar și de o mulțime de alte nereguli”, scrie politico.eu.

Dar scandalurile nu se opresc aici. Cu mare satisfacție, politico.eu vorbește despre problemele cu legea ale rivalei lui Macron, Marine Le Pen, care și-a plătit șefa de personal și o gardă de corp cu banii Parlamentului de la Bruxelles. Ziariștii nu uită să amintească de cei șase eurodeputați din legislatura anterioară care au reușit să-și dubleze veniturile (și așa nesimțite, după părerea mea) cu ajutorul unor joburi secundare în afara Parlamentului. Printre acești norocoși se numără liderul Partidului Liberal, Guy Verhofstadt, dar și Nigel Farage, liderul Partidului Brexit. O mare foame de bani a manifestat și Elmar Brok, reprezentantul Creștin Democraților Angelei Merkel în PE. „Conform documentelor obținute de Politico la începutul acestui an, Brok a încasat plăți de la grupurile de vizitatori către biroul său din Bruxelles și a scos din aceste plăți cel puțin 18.000 de euro pentru el însuși. Brok s-a confruntat, de asemenea, și cu acuzații în ceea ce privește alte aranjamente financiare. Timp de ani, el a deținut o poziție în gigantul media german Bertelsmann, slujbă care i-a adus mai mult de 5.000 de euro pe lună în plus față de salariul său de europarlamentar”.

Chiar dacă e incompletă, lista celor de la politico.eu este mult prea lungă pentru a vorbi aici despre toate cazurile, deși unele dintre ele sunt de-a dreptul incredibile (de pildă europarlamentarul maghiar Béla Kovács, membru al partidului de extremă dreapta Jobbik,  și-a pierdut imunitatea parlamentară în 2015, după ce a fost acuzat că spiona instituțiile UE pentru Rusia). O mențiune trebuie făcută, însă. Potrivit autorului acestui articol, Ryan Heath, în parlamentul progresist de la Bruxelles, atât de atent cu promovarea femeilor și respectarea drepturilor omului, hărțuirea sexuală și chiar violurile par să fie trecute sub tăcere: „În funcție de persoanele pe care le întrebați, hărțuirea sexuală este fie o problemă sistemică în Parlament, fie nu există deloc. Până în prezent, niciun europarlamentar nu s-a confruntat cu un proces pentru hărțuire sexuală, în ciuda plângerilor adresate instituției. Presupusele victime, femeile care au pretins că au fost supuse unor violențe sexuale (inclusiv violuri) de către unii angajați ai Parlamentului sau chiar de unii dintre legiuitori, spun că se confruntă cu piedici în a-și face auzite plângerile și nu au încredere în sistemul care ar trebui să le protejeze”.

Te-ar putea interesa și: