Prinţul Andrew al Marii Britanii, aflat în centrul unui extrem de mediatizat scandal sexual, a fost apărat public de fosta lui soţie, Sarah Ferguson, care a afirmat despre el că este ”cel mai bun om din lume”, scrie ”Daily Mail”. Ea a făcut această declaraţie în Elveţia, unde petrecea o vacanţă la schi în compania celui de-al doilea fiu al Reginei Elisabeta a II-a, de care a divorţat în 1996.
Prinţul Andrew a fost citat într-o plângere depusă în SUA de o femeie care afirmă că a fost forţată, pe când era minoră, să "întreţină relaţii sexuale" cu el la Londra, New York şi în Caraibe în cadrul unor orgii cu alte tinere minore. După ce aceste informaţii au apărut în presă, Ducele de York a fost nevoit să se reîntoarcă la Londra, pentru a se întâlni cu avocaţii săi.
”El este acelaşi mare bărbat din totdeauna. A fost de când ne-am căsătorit, în 1986. Este un mare om, cel mai bun din lume”, a susţinut Sarah Fergusson, adăugând că ”familia York este foarte unită”, aşa cum a fost mereu, notează Agerpres.
Ducele şi Ducesa de Yok s-au despărţit oficial în 1992 şi au divorţat în 1996, dar au rămas în relaţii foarte bune şi merg cu regularitate împreună în luxoasa staţiune de schi elveţiană Verbier. Ducele de York şi Sarah Ferguson sunt părinţii prinţeselor Beatrice şi Eugenie.