Direcţia de Sănătate Publică Olt şi Ministerul Sănătăţii au venit în control la Slatina după ce Spitalul Judeţean de Urgenţă a cerut rearondarea la un alt centru de transfuzii.
Centrul de tranfuzii Slatina a fost închis de astăzi pe întreaga perioadă cât se va derula o anchetă a DSP privitoate la suspiciunea de sânge contaminat. Separat, Ministerul Sănătăţii a început şi el o anchetă după ce Spitalul Judeţan de Urgenţă a cerut să fie rearondat unui alt centru de transfuzii întrucât, se pare, că de la Slatina a fost livrată o pungă cu sânge contaminat cu hepatita B de la un donator fidel. "Vrem să ştim şi noi ce se întâmplă acolo, de aceea de astăzi colegii noştri de la Inspecţia Sanitară au început un control la Centrul de Transfuzii Slatina. Pe durata verificărilor, centrul este închis. Probabil că mâine va începe şi controlul de la minister", a spus Victoriţa Diaconescu. Aceasta a menţionat că nu au venit rezultatele analizelor în cazul pacientului Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina care a primit sânge de la un donator suspect de hepatita B. Pacientul care a primit sângele suferă de o boală cardiacă.