Expertiza contabilă judiciară depusă la dosarul în care Dan Voiculescu este judecat pentru privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) arată că imobilele ICA au fost cumpărate la prețuri de zeci de ori mai mici.
Expertizele din dosarul ICA confimă acuzațiile DNA: o țeapă imobiliară marca Dan Voiculescu. Prețul terenurilor şi clădirilor ICA la data privatizării (2003) a fost de 3.244.000 de dolari, respectiv 10.955.000 de lei potrivit unei expertize contabile depuse la Curtea Supremă. Raportul tehnic de evaluare nu a avut însă în vedere determinarea valorii acţiunilor ICA - cele care, de fapt, au fost vândute la privatizarea Institutului. Potrivit procurorilor DNA, Grivco SA (firmă din portofoliul lui Dan Voiculescu), a plătit pentru achiziționarea pachetului de acțiuni al societății ICA și implicit al patrimoniului imobiliar, suma de 104.730 de euro. Raportul tehnic de evaluare nu a avut însă în vedere determinarea valorii acţiunilor ICA - cele care, de fapt, au fost vândute la privatizarea Institutului. Raportul tehnic de evaluare – întocmit a avut drept obiectiv determinarea valorii de piaţă a activelor ICA la momentul privatizării, respectiv a terenurilor şi clădirilor. Concluzia expertului a fost aceea că preţul terenurilor şi clădirilor ICA la data privatizării (2003) a fost de 3.244.000 de dolari, respectiv 10.955.000 de lei. Valoarea este diferită de cea contabilă la momentul respectiv. Imperiul imobiliar Potrivit rechizitoriului DNA, prin care Dan Voiculescu a fost trimis în judecată, cele 17 clădiri şi drumuri de incintă - 14 clădiri situate la sediul societăţii din strada Gârlei nr 1, sectorul 1 Bucureşti, 2 clădiri situate în strada Ion Minulescu Bucureşti şi o clădire în oraşul Buşteni, Jud. Prahova, au rãmas înregistrate în contabilitatea societãţii ICA la valoarea de doar 7.209.734.669 lei. Principala proprietate este un domeniu de 3,6 hectare de teren pe malul Lacului Băneasa Vidul legislativ Concret, potrivit mediafax.ro, concluzia generală a celor două documente -expertiza contabilă și cea tehnică- este că valoarea acţiunilor nu este egală cu cea a clădirilor şi terenurilor, ceea ce reprezintă activele ICA. Specialiștii au explicat că privatizarea ICA raportată la modul de determinare a preţului de ofertă al acţiunilor ICA, respectiv preţul de pornire la care era scos la privatizare Institutul, a fost cel corect în raport cu legislaţia în vigoare la momentul privatizării, respectiv anul 2003. Este vorba de un vid legislativ, legislaţia privatizării a fost modificată abia ulterior, în 2007, în sensul obligativităţii valorii de piaţă, adică la patru ani de la privatizarea ICA. Potrivit specialiștilor, în anul 2003, atunci când a fost privatizată ICA, evaluarea terenurilor şi clădirilor la valoarea de piaţă nu era obligatorie, conform legii, iar ICA s-a privatizat prin vânzarea de acţiuni, şi nu de active. Mai mult, în ceea ce privește preţul de pornire cu care au fost scoase la vânzare acțiunile ICA, experții au concluzionat că s-a procedat corect, prin raportul de evaluare simplificat. DNA: Dan Voiculescu și-a utilizat poziția politică Dan Voiculescu este acuzat că și-a utilizat poziția politică pentru a cumpăra pachetul majoritar de acțiuni al Institutului de Cercetări Alimentare la un preț mult mai mic decât cel real. Ela fost trimis în judecată în 2008, alături de 12 persoane: angajați din Ministerul Agriculturii, Serviciului Privatizare al A.D.S și șefii ICA. Ajutorul dat de funcționarii statului Potrivit DNA, la data de 16.07.2003, Corneliu Popa, fostul președinte al Consiliului de Administratie al Agenției Domeniilor Statului, a aprobat declanșarea, fără mandat din partea statului român, a procesului de privatizare al Institutul de Cercetări Alimentare S.A. București, stabilind o valoare a pachetului de acțiuni de 94,5 ori mai mică de valoarea comercială reală a acestuia. Anchetatorii au menționat că s-a consemnat, în mod nereal, că a fost îndeplinită condiția publicității intenției de privatizare, acest pachet de acțiuni a fost achizitionat cu suma de 104.730 de euro, în vreme ce valoarea reală era de 7.900.929 de euro”. Afaceri între colegii de partid La licitația trucată au participat doar firma lui Voiculescu, Grivco SA, și, în nume propriu, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general și membru al A.G.A. al I.C.A. S.A, membru al Partidului Umanist (ulterior Conservator) încă din 1991. În martie 2004 a avut loc o majorare de capital bazată pe predarea, fictivă, dinspre Grivco catre I.C.A., a doua echipamente. Până în februarie 2005, acțiunile Grivco au ajuns în proprietatea personală a lui Dan Voiculescu, care le-a donat fiicelor sale. „Complicii” Corneliu Popa - director general și presedinte al Consiliului de Administrație al Agenției Domeniilor Statului. Sandu Jean-Catalin - administrator al S.C. Benefica S.A. București (firma din grupul GRIVCO). Gheorghe Mencinicopschi - director general și membru al A.G.A. la I.C.A. S.A. București. Sorin Pantiș - director general executiv GRIVCO S.A. București. Vlad-Nicolae Săvulescu- director al Direcției Privatizare - Concesionare a A.D.S. Gheorghe Marian Domnișoru - expert în cadrul Serviciului Privatizare al A.D.S. Gheorghe Sin - membru A.G.A. al S.C.Institutul de Cercetări Alimentare S.A. București. Constantin Baciu - reprezentant al Ministerului Agriculturii în Adunarea Generală a Acționarilor al I.C.A. Alexandru Petre, Grigore Marinescu și Vica Ene- cenzori ai S.C. Institutul de Cercetări Alimentare S.A. București și Pop Flavius-Adrian, membru al Consiliului de Administrație al I.C.A. Bucuresti.