Scandalul polițistului bătăuș continuă. Răspuns incredibil al Poliției Capitalei

Poliția Capitalei a dat răspunsul la ancheta internă desfășurată în cazul polițistului care a bătut un bărbat în noaptea de 7/8 aprilie.

După ce au fost făcute publice imaginile când un polițist care purta o mască de protecție a bătut crunt un bărbat care se afla pe Șoseaua Pantelimon din București, Poliția Capitalei a anunțat că va demara o anchetă internă pentru a se stabili circumstanțele în care a avut loc incidental.

După trei luni de zile, Poliția Capitalei a făcut, duminică, 28 iunie, public situația acestui caz „Urmare informării din luna aprilie, cu privire la situația înregistrată în noaptea de 7/8, la modul în care a acționat polițistul, facem următoarea precizare:

„La acel moment, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București s-a sesizat din oficiu și a demarat cercetări, prin structura de control intern, verificări ce au fost transmise Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Cercetările au fost continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, dosarul fiind trimis instanței, care se va pronunța.

Polițistul este pus la dispoziția unității și desfășoară activități care nu implică relaționarea cu comunitatea.”, a transmis, Poliția Capitalei.

Tânărul bătut de polițist în noaptea de 7 spre 8 aprilie a făcut plângere împotriva agentului și a Direcției Generale de Poliție a Muncipiului București.

În cadrul anchetei, polițistul de la Secția 9 din Capitală a recunoscut abuzul pe care l-a comis.

Menționăm, că la începutul stării de urgență au apărut imagini cu un polițist bătând un bărbat pe stradă. Poliția Capitalei a reacționat și a anunțat că a fost o acțiune de sancționare a doi bărbați care nu s-au lăsat legitimați, conform ordonanțelor militare, iar polițistul violent este cercetat de structurile de control intern.

În timpul altercației, la un moment dat, apare un alt polițist, care îl oprește pe colegul său violent. Acesta din urmă, însă, strigă la un alt bărbat aflat câțiva metri mai încolo, care o ia la fugă. Polițistul aleargă după el, traversează strada, apare și o mașină de poliție cu girofarul aprins și îl prind pe cel de-al doilea bărbat, pe care îl întreabă „care este urgența după ora 10 noaptea”, potrivit bugetul.ro